Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro continuă să se aprecieze

Publicat in Mesagerul de BN, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

-AA+A

Euro continuă să se aprecieze Faptul că pe pieţele internaţionale nu se întâmpla nimic deosebit, existând chiar o uşoară tendinţă de scădere a aversiunii faţă de risc, a permis celor care au vândut valută în zilele precedente să îşi marcheze profiturile, astfel că leul s-a depreciat în faţa euro. Cursul monedei unice a urcat, în a patra şedinţă consecutivă, de la 4,3571 la 4,3727 lei, mai sus cu aproape 4 bani faţă de minimul ultimului an, de 4,3351 lei, atins joia trecută, atunci când străinii au vândut valută pentru a cumpăra titluri de stat româneşti. Piaţa s-a deschis miercuri în jurul pragului de 4,36 lei, în creştere faţă de marţi seară, cotaţiile urcând treptat peste 4,37 lei, la ora 14.00 ele fiind de 4,3710 – 4,3750 lei. În piaţa la termen de la Sibiu euro se tranzacţiona pe iunie la 4,44 lei. Cursul dolarului american a continuat să crească, de la 3,2658 la 3,2808 lei. O evoluţie asemănătoare a avut şi francul elveţian, care urca de la 3,5193 la 3,5334 lei, după ce vinerea trecută el coborâse la 3,4758 lei, cel mai redus nivel începând cu 5 iulie 2011. Monedele din regiune erau stabile în faţa euro, cea poloneză fluctuând între 4,153 şi 4,176 zloţi, iar cea maghiară între 293,7 şi 294,6 forinţi. Volatilitatea perechii euro/dolar se menţinea şi miercuri redusă, 1,3287 – 1,3354 dolari, investitorii arătându-se nehotărâţi în privinţa direcţiei pe care o va lua aceasta, după ce la începutul săptămânii trecute a fost testat pragul psihologic de 1,34 dolari. Preţurile futures ale euro, din piaţa sibiană, erau pentru martie de 1,3293 – 1,3356 dolari, iar cele ale unciei de aur, pentru scadenţa de luna viitoare, se situau la 1.690 – 1.691,1 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14.00.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 7 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 5 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 3 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 7 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 11 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 8 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°