UPDATE Patru deţinuţi de la secţia de maximă siguranţă a Penitenciarului Iaşi au fost implicaţi în conflict
Description: Patru deţinuţi de la secţia de maximă siguranţă a Penitenciarului Iaşi au fost implicaţi în conflictul în urma căruia unul dintre aceştia a decedat, după ce a fost lovit în cap cu un scaun, iar un altul a fost înjunghiat şi transportat la spital, a anunţat, miercuri, conducerea unităţii de detenţie.
Potrivit directorului Penitenciarul Iaşi, Marius Vulpe, miercuri, între orele 6.10 - 6.20, a avut loc un conflict spontan între patru deţinuţi dintr-o cameră de deţinere de pe secţia de maximă siguranţă.
În timpul conflictului, unul dintre deţinuţi, în vârstă de 38 de ani, care executa o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru omor calificat, a fost lovit în cap cu un scaun, iar un alt bărbat, în vârstă de 31 de ani, condamnat la patru ani şi şase luni pentru furt calificat, a fost tăiat cu un obiect ascuţit de ceilalţi doi colegi de celulă, ambii condamnaţi la câte 20 de ani pentru tentativă de omor deosebit de grav, a precizat comisarul şef principal de penitenciare Marius Vulpe într-un comunicat de presă.
"A fost anunţat serviciul SMURD, dar în ciuda eforturilor de resuscitare din partea personalului, persoana privată de libertate U.D.I. a decedat. Cealaltă persoană agresată a fost prezentată de urgenţă la spital cu multiple plăgi tăiate în zona feţei şi a coapselor", se mai arată în comunicatul citat.
Un deţinut al Penitenciarului Iaşi a murit, miercuri, după ce a fost lovit cu un scaun de către un coleg de celulă, iar un alt deţinut a fost înjunghiat şi transportat la spital, în urma conflictului, conducerea instituţiei declanşând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Scandalul a izbucnit în jurul orei 6.00, într-o celulă din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi, în ca