Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul cu vorbele de la Spitalul Judeţean pleacă în ţările calde

Publicat in Exclusiv Gorj, joi 24 ianuarie 2013 ·

Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de la Târgu-Jiu, părăseşte instituţia şi pleacă în străinătate începând cu data de 1 martie. Portavocea unităţii spitaliceşti nu părăseşte ţara în căutarea iubirii sau să cerceteze tainele meseriei pe care o practică, ci pentru „a-şi încerca norocul” la un loc de muncă mai bine plătit, după cum acesta spune. Zgârcit în declaraţii, Mărgineanu nu vrea să spună în ce domeniu va activa, însă de teamă că lucrurile nu îi vor merge atât de roz precum speră în momentul de faţă, nu renunţă definitiv nici la funcţia de jurist pe care o are la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu. Soluţia salvatoare la care a apelat pentru a nu încheia socotelile cu sistemul spitalicesc din Gorj este un concediu fără plată pe o perioadă de un an, aşa cum permite legea.

Încrezător şi cu ambiţie, tânărul îşi face bagajele şi pleacă spre ţări mai calde… sau mai reci, dar care să îi aducă o satisfacţie financiară binemeritată.

Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de la Târgu-Jiu, părăseşte instituţia şi pleacă în străinătate începând cu data de 1 martie. Portavocea unităţii spitaliceşti nu părăseşte ţara în căutarea iubirii sau să cerceteze tainele meseriei pe care o practică, ci pentru „a-şi încerca norocul” la un loc de muncă mai bine plătit, după cum acesta spune. Zgârcit în declaraţii, Mărgineanu nu vrea să spună în ce domeniu va activa, însă de teamă că lucrurile nu îi vor merge atât de roz precum speră în momentul de faţă, nu renunţă definitiv nici la funcţia de jurist pe care o are la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu. Soluţia salvatoare la care a apelat pentru a nu încheia socotelile cu sistemul spitalicesc din Gorj este un concediu fără plată pe o perioadă de un an, aşa cum permite legea.

Încrezător şi cu ambiţie, tânărul îşi face bagajele şi pleacă spre ţări mai calde… sau mai reci, dar c

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 2 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Vestul Europei, lovit de furtuni violente și ploi torențiale. Mai multe persoane au murit

Ziare.com acum o ora
Cel puţin şapte persoane au murit, potrivit primelor date furnizate duminică de autorităţile locale, după furtunile violente, vijeliile şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă, 29 iunie, asupra Franţei, Elveţiei, Italiei şi Germaniei. În nord-

Participarea la alegerile legislative care au loc în Franța, estimată la 67,5%

G4Media acum o ora
Rata de participare la primul tur al alegerilor legislative din Franţa de duminică este estimată în jur de 67,5%, un record, potrivit institutului de sondare a opiniei publice Ipsos, relatează AFP, conform Agerpres La ora 17:00 (15:00 GMT), rata de

Tricolorii la Euro 2024: Andrei Raţiu – Trebuie să facem un meci aproape perfect cu olandezii pentru a câştiga

News.ro acum o ora
Andrei Raţiu a declarat, duminică, în Germania, că tricolorii trebuie să facă un meci aproape perfect pentru a câştiga duelul din optimile Euro 2024 cu Ţările de Jos. “Olandezii sunt nişte jucători de cel mai înalt nivel. Cred că trebuie să facem un

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Ministerul Culturii, după moartea actriței Ileana Stana Ionescu- „A fascinat generaţii întregi”

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu. Prin intermrdiul unui mesaj pe pagina de socializare, reprezentanții ministerului punctează că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fi

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Braşov: intervenţie a scafandrilor pentru căutarea unui adolescent posibil înecat în râul Olt

News.ro acum 2 ore
Scafandrii din cadrul Inspectorarului pentru Situatii de Urgenţă Braşov, dar şi scafandrii din alte două judeţe intervin, duminică după amiază, pentru căutarea unui adolescent posibil înecat în râul Olt. Potrivit ISU Braşov, instituţia a fost alerta

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 2 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Vremea

București
acum

32°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/34°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

26°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/27°