Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poţi combate retenţia de lichide pentru a slăbi rapid

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Cu toţii ştim că este bine să consumăm zilnic peste doi litri de lichide deoarece hidratarea este deosebit de importantă pentru echilibrul organismului nostru, dar puţini dintre noi respectă această regulă.

Una din principalele probleme de sănătate care apar ca urmare a dezechilibrului între lichidele pe care le absorbim şi cele pe care le pierdem este retenţia de apă. Aceasta afectează întreaga siluetă generând o senzaţie de discomfort, greutate şi umflare. Retenţia de apă poate fi cauzată de o microcirculaţie deficitară ce conduce la acumularea excesivă de apă în organism, sau poate sugera existenţa unei probleme renale sau cardiace.

Înainte de a apela la medicamente pentru a combate retenţia de apă, este o idee bună să încercăm o cură de banane. Acestea conţin mult potasiu, un mineral esenţial pentru organism, care menţine echilibrul acido-bazic al fluidelor din corp, sporeşte diureza şi intervine în procesul de eliminare a sodiului. Potasiul ajută în foarte mare măsură şi la buna funcţionare a glandelor suprarenale şi la eliminarea rezidurilor organice, asigurând echilibrul apei în organism.

Vizualizaţi galeria foto de mai sus pentru a afla care sunt sursele naturale de potasiu care pot ajuta organismul să combată retenţia de apă.

Pentru a reuşi să menţinem un echilibru al apei în organism şi să slăbim sănătos este important să consumăm multe lichide de-a lungul zilei, să avem un regim alimentar sărăc în sare, alcool, mezeluri, prăjeli, dulciuri şi să apelăm la diverse suplimente alimentare naturale pentru a ne ajuta să evităm atât deshidratarea cât şi retenţia de apă.

Cu toţii ştim că este bine să consumăm zilnic peste doi litri de lichide deoarece hidratarea este deosebit de importantă pentru echilibrul organismului nostru, dar puţini dintre noi respectă această regulă.

Una din principalele probleme de sănătate care apar ca ur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 3 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 6 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 4 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 3 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 5 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 2 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°