- Cultural - nr. 15 / 23 Ianuarie, 2013 In spatiul carpato-danubiano-pontic, romanii, un popor de origine latina, au avut o istorie milenara, o istorie zbuciumata. Poporul roman - o stie oricine - s-a format in spatiul amintit din populatia autohtona si din colonistii romani. Prin secolele XIII-XIV se formeaza cele trei tari romanesti: Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova. Conditiile istorice din acel timp erau vitrege si se impotriveau constituirii unui stat roman unitar. Totusi, pe romani nu i-a parasit acest gand. El se realizeaza la 1600, prin mintea geniala si sabia indrazneata a lui Mihai Viteazul. Aceasta unire a fost si ea efemera, tot datorita unei conditii efemere. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, in conditiile destramarii feudalismului si ale ascensiunii capitalismului, poporul roman parcurge procesul formarii natiunii moderne. Acest proces are radacini adanci care pot fi urmarite in secolele anterioare. Paralel cu formarea natiunii, cu aparitia constiintei nationale, s-a conturat si obiectivul fundamental al luptei romanilor - formarea unui stat unitar, modern si independent. Un rol important in stimularea unor astfel de idei l-a avut "Scoala Ardeleana” si, in special, marele sau corifeu Petru Maior. In 1812, el publica "Istoria pentru inceputul romanilor in Dacia”, lucrare care avea un larg rasunet in randurile romanilor. Ideea unirii celor doua principate apare pregnant in evidenta in memoriile boieresti de la inceputul secolului al XIX-lea. Treptat, ea devine o idee generala europeana. Organizatiile secrete, revolutionare din jurul anului 1840 isi inscriu intre obiective si unitatea nationala. Acelasi obiectiv si-l propune si Revolutia de la 1848. Astfel, in "Dorintele partidei nationale in Moldova”, Mihail Kogalniceanu considera ca unirea Moldovei cu Tara Romaneasca reprezinta "cheia boltii fara de care s-ar prabusi intreg edificiul nationa