Am citit cu interes critica Adrianei Gorga la adresa lui M. Cartarescu conform caruia invatamintul romanesc din perioada comunista ar fi fost foarte bun. Cu si mai mult interes am lecturat argumentul lui AG conform caruia “Sistemul de invatamant de astazi e in plina deruta, dar e mult mai mai bun decat cel comunist pentru ca NU MINTE si ne obliga sa ne confruntam zi de zi cu propria incapacitate de a-l reforma si de a da o scoala mai buna copiiilor nostri.”
Poate ca mai curind cea de-a doua remarca (din care n-am inteles a doua relatie de cauzalitate) m-a facut sa astern pe hirtie rindurile de mai jos.
MC, in ciuda nostalgiei pentru anii tineretii, atit de viu descrisi in scrierile sale, nu e vreun apologet al sistemului comunist, ba chiar dimpotriva, si cred ca inteleg ceea ce voia de fapt sa spuna cu fraza care a contrariat-o pe AG. Cred ca ni se pare tuturor evident ca, luat in ansamblu, invatamintul romanesc a fost/e departe de a fi foarte bun si probabil ca pina si atributul de “bun” e departe de situatia reala (studiile PISA din ultimii ani confirma atit ipoteza cit si distanta care ne separa de alte tari foste comuniste, ca sa nu mai vorbim de tarile Europei Occidentale sau de cele asiatice).
Problema majora a invatamintului romanesc a fost si este lipsa caracterului uniform al calitatii. Cinstit vorbind insa, un segment al liceelor si universitatilor din Romania a dat rezultate comparabile cu cele din occident si cred ca la asta se referea MC. Am sa ma explic pornind de la experienta proprie.
Ajund la inceputul anilor ‘90 in Danemarca m-am inscris la un masterat in domeniul energiei. Aveam deja o diploma de aeronave din Romania si, prima surpriza, numarul de puncte pe care trebuia sa le acumulez pentru a promova a fost calculat la 120, adica minimul necesar. Venisem bine pregatit, cu manuale, cu extrase dintr-o enciclopedie a cad
