Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cizmarul care pune flecuri pe Facebook

Publicat in Adevarul, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Un pantofar din Arad încearcă să se reinventeze, în condiţiile în care meseria lui se numără printre cele pe cale de dispariţie. Ştefan Filipaş (39 de ani), cunoscut de arădeni sub numele de Ştefy Pantofarul, şi-a făcut pagină de Facebook şi în acest fel reuşeşte să comunice mult mai bine cu toţi clienţii lui.

Zilnic, bărbatul postează fotografii cu pantofii, înainte şi după ce îi repară. De asemenea, el le stă la dispoziţie, online, tuturor celor care vor să îi pună întrebări în legătură cu pantofii care li se potrivesc sau celor care îi cer sfatul privind întreţinerea încălţămintei.

Pasiunea lui Ştefan pentru pantofi s-a transformat în meserie în urmă cu peste 20 de ani, când a absolvit ultima promoţie a Uniunii Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti (UCECOM) Arad. De atunci, îşi câştigă traiul din repararea pantofilor. Utilizarea Facebook-ului pentru promovare nu este nici pe departe prima încercare a cizmarului de a fi în pas cu tehnologia şi cu vremurile. Din contră, cel mai tânăr pantofar din Arad a început iniţial cu un carneţel în care îşi nota numele clienţilor şi datele de contact, dupăcare a continuat să ţină legătura cu ei prin e-mail şi prin Yahoo Messenger.

Sfaturi de specialitate

„Iubesc ceea ce fac. Dacă nu îmi plăcea, renunţam de mult timp la meserie. Am văzut că pe Facebook oamenii promovează ceea ce fac. Aşa mi-a venit şi mie ideea“, explică Ştefy Pantofarul.

Bărbatul le oferă sfaturi de specialitate tuturor celor care îi cer ajutorul. Principala recomandare este legată de preţul pantofilor: încălţămintea ieftină nu este neapărat şi de calitate.

„Suntem prea săraci să ne cumpărăm încălţăminte ieftină. Pantofii ieftini se uzează repede şi, de asemenea, se repară şi mai greu. De aceea prefer ca omul să vină mai rar la mine, dar cu încălţăminte de calitate. Normal că nu îi refuz pe nimeni, doar că pe unii oam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 4 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 2 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 6 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 8 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 13 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 7 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum 2 ore
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

19°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°