Una dintre ramurile medicinei care se dezvoltă cu viteza melcului în România este îngrijirea paliativă. Ţara noastră nu numai că înregistrează cele mai multe cazuri de deces din Uniunea Europeană pentru unele boli cronice, dar îşi lasă şi o bună parte din cetăţeni să moară în suferinţă.

Îngrijirea paliativă sau terapia împotriva durerii este o ramură a medicinei care s-a dezvoltat relativ recent în Europa, cu câţiva zeci de ani în urmă, iar scopul ei este să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, care se confruntă cu o boală grea, de cele mai multe ori incurabilă, printr-un tratament adecvat împotriva durerii şi înlăturarea suferinţei. De cele mai multe ori, această ramură a medicinei intervine în momentul în care medicul oncolog se arată învins în faţa pronosticului bolii. „În momentul în care miza nu mai este vindecarea pacientului, iar oncologul se retrage din viaţa pacientului, acesta ar trebui să fie înlocuit discret de o echipa specializată în paliaţie, al cărui focus este calitatea vieţii acestuia", explică dr. oncolog Oana Donea, specializată în îngrijiri paliative.

În general, echipa este formată din trei cadre medicale, mai exact un medic, un asistent medical şi un psiholog, care intervin în funcţie de specificitatea fiecărui caz. Sunt pacienţi care au nevoie mai multă de medic, pentru că au dureri crâncene, sunt alţi pacienţi la care nu simptomul fizic este dominant, ci încărcătura emoţională, iar acolo psihologul este persoana cea mai indicată să intervină, sunt alţii care au leziuni, iar asistentul medical devine cadrul medical indispensabil, cu care pacientul să poată dezvolta o relaţie mai apropiată.

Dacă în ţările civilizate, hospice-urile şi îngrijirea paliativă la domiciliu sunt o parte importantă din viaţa comunităţii, iar voluntariatul pentru această cauză nobilă este bine dezvoltat, la noi hospice-uri