Maria Lupulescu, administrator al SC Lexi Star, arestată preventiv în data de 6 noiembrie 2012 pentru evaziune fiscală şi instigare, a fost pusă în libertate de magistratul Tribunalului Gorj, Gheorghe Constantinescu. În cursul zilei de ieri, judecătorul a dispus scoaterea acesteia din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, cu obligaţia respectării mai multor obligaţii, constatând că inculpata nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi nici pentru societate. Maria Lupulescu rămâne însă în continuare în celulă deoarece procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au dreptul să facă recurs la decizia magistratului gorjean, hotărârea Curţii de Apel Craiova fiind definitivă în ceea ce priveşte liberarea sau menţinerea acesteia în arest. Aici ar fi de adăugat şi faptul că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a acesteia ar fi trebuit să fie judecată marţi, dar din cauza „lipsei dosarului de urmărire penală”, procesul a fost amânat până ieri. Evaziune fiscală şi instigare
De reamintit că aceasta a ajuns în celula IPJ Gorj după ce ofiţerii de poliţie au constatat că „suspecta, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Târgu-Jiu, în perioada 2010-2012, nu a evidenţiat în actele contabile toate veniturile realizate din vânzarea produselor, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor şi taxelor către bugetul consolidat al statului, prejudiciul cauzat fiind de 1.286.751 de lei. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, a rezultat faptul că, pentru ascunderea faptei sale, L.M. a instigat pe G.A., consilier în cadrul unei instituţii, să întocmească în fals note de inspecţie sanitar-veterinară şi certificate sanitar-veterinare pentru a scădea din documentele financiar-contabile stocul scriptic de marfă”, după cum preciza inspectorul George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
În final ar mai fi d