Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertizare COD PORTOCALIU de NINSORI şi VISCOL pentru mai multe judeţe din Moldova

Publicat in Romania TV, joi 24 ianuarie 2013 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis AVERTIZARE COD PORTOCALIU de viscol şi ninsori sudul şi centrul Moldovei. În intervalul 25 ianuarie ora 04 – 25 ianuarie ora 14.00 se vor înregistra intensificări ale vântului, precipitaţii abundente, viscol.

Începând din seara zilei de joi, în sudul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local peste 25 l/mp, sub formă de ploaie în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, mixte în sudul Banatului şi mai ales ninsori în cea mai mare parte a Moldovei şi la munte. Pe arii restrânse se va semnala polei. În toate aceste regiuni, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală de 50...60 km/h.

În judeţele Vrancea, Bacău, nordul judeţului Galati şi în zona de munte a judeţului Buzău, precum şi în Carpaţii de Curbură, vântul va depăşi la rafală 60 km/h şi va fi viscol cu precădere în a doua parte a intervalului.â

În noapte de joi spre vineri, de la ora 04.00, până vineri la ora 14.00 va ninge în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Bucegi, iar în primele ore va continua să plouă abundent în nordul Dobrogei şi al Munteniei. Vor mai fi condiţii polei.

În estul şi sud-estul ţării vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...60 km/h. Vor fi ninsori şi în partea de vest, nord-vest şi centru a ţării, izolat mai consistente în Transilvania.

În acelaşi interval, pentru zona de sud şi centru a Moldovei a fost emisă AVERTIZARE COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol. În sudul şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări care vor depăşi la rafală 70 km/h şi va fi viscol ce va determina reducerea vizibilităţii sub 50 m.

În judeţele Vrancea, Bacău, nordul judeţului Galaţi şi în zona de munte a judeţului Buzău ninsoarea va fi mai puternică

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 50 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 55 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul optimilor de finală de la Euro 2024. Când se joacă România-Olanda

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Șaisprezece echipe au reușit să treacă de faza grupelor la Euro 2024. Printre ele se află și România, care va întâlni Olanda, locul 3 din grupa D. 29 Iunie 30 iunie 1 iulie 2 iulie

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 35 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Oamenii de ştiinţă afirmă că alimentele ultraprocesate au nevoie de avertismente de tipul celor pentru tutun

Mediafax acum 36 minute
Alimentele ultraprocesate înlocuiesc dietele sănătoase „peste tot în lume", în ciuda dovezilor tot mai numeroase privind riscurile pe care le prezintă. Nutriţionistului care a inventat termenul este de părere că acestea ar trebui să fie vândute cu a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°