Nu demult, un director de institut cultural bucureştean m-a acuzat (în revista pe care tocmai o citiţi) că aş fi „prizoniera unui concept de bibliotecă, astăzi depăşit“. Cred că i-am răspuns deja online (căci ediţiile tipărite sînt, deh, atît de depăşite!), oricum, sînt de atunci cu ochii pe biblioteca pe care a distrus-o. Am răspuns, cu toate că nu cred că trebuie să le răspundem celor care, în lipsă de argumente, fac apel la retorica noului, a juventuţii şi a schimbării de dragul schimbării (propriilor birouri administrative). În fond, cum ziceam în scurtul meu răspuns, dacă un concept de bibliotecă depăşit înseamnă să nu amenajezi biblioteca într-un spaţiu de bar deja delabrat, să păstrezi spaţiile (atît de rare) de citit „sur place“, să ai grijă ca fondul de carte să crească, nu să fie împrăştiat şi scos din circuit, ei bine, atunci sînt o prizonieră care s-a simţit foarte bine în „noile“ biblioteci pariziene, dar care ar săpa mai degrabă tuneluri subterane decît să rămînă mai mult de zece minute în „noua“ mediatecă a Institutului Francez din Bucureşti.
DE ACELASI AUTOR Mămăliga de bun-rămas Eleva Dora dintr-a VII-a Drumurile ne omoară Povestea despre fiica preotului În schimb, în ceea ce priveşte „conceptul de librărie“, recunosc singură: sînt prizoniera acelui concept (depăşit) de librărie cu cărţi pe rafturi, a conceptului de librărie cu librari care să fi citit cărţile pe care le recomandă (şi care să aibă acea urbanitate implicită a omului citit), a conceptului de librărie care să miroasă a cărţi (eventual a ceai, cafea şi scorţişoară) şi nu a lebăr şi caltaboş. Sînt depăşită-depăşită, deşi îmi cumpăr şi eu, ca tot omul, cărţi de pe Amazon, eventual direct de pe site-urile editurilor, căci reducerile (de 30% faţă de preţul de librărie) se adună; şi deşi, ca toţi cei care scriu de multă vreme despre literatură, primesc şi eu mai multe cărţi decît
