Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie între țiganii din Râmnicelu, pe fondul unor promisiuni de nuntă neonorate

Publicat in Opinia Buzau, vineri 25 ianuarie 2013 ·

· Cazul readuce în actualitate problema căsătoriilor între minori, practicate în comunitatea respectivă

Mare scandal în această săptămână în rândul comunității țigănești din Râmnicelu, după ce membrii unui clan din localitate au aflat că fata minoră care era promisă unuia dintre ei era deja logodită cu un alt băiat, ca urmare a unei înțelegeri secrete între părinții celor doi.

Scandalul a avut loc în data de 22 ianuarie și a fost urmat, joi dimineață, de cinci descinderi ale mascaților, trimiși să dea de urma principalilor protagoniști care spălaseră putina după ce devastaseră două locuințe în semn de răzbunare.

Conform tradiției pe care membrii comunității susțin că au abandonat-o, dar pe care, se pare că o practică în continuare, un localnic de 43 de ani aranjase de mai multă vreme cu părinții fetei minore ca aceasta să devină nevasta fiului său, parafând în acest sens o înțelegere și căzând de acord să mai aștepte puțin până la nuntă. Între timp însă, pe fir au intrat și părinții unui alt tânăr bun de însurătoare, care au venit și ei în pețit la părinții minorei. Pentru că oferta acestora li s-a părut mai bună decât a consăteanului de 43 de ani, părinții fetei și-au dat copila noilor pețitori, iar la scurt timp a fost oficiată și logodna. Totul, în mare secret, pentru că nimeni nu voia să se afle că logodna celor doi avusese loc, încălcându-se înțelegerea făcută anterior cu tatăl celuilalt băiat.

Toată tărășenia a ieșit la iveală zilele trecute, când bărbatul de 43 de ani a aflat că cea care trebuia să-i devină noră era deja logodită cu altcineva. Era un afront pe care nu îl putea lăsa nepedepsit, așa că și-a strâns neamurile și au decis să-și spele onoarea devastând gospodăriile părinților fetei și logodnicului acesteia. Împreună cu fiul său și alte trei neamuri, a descins pe 22 ianuarie la cele două locuințe și au făcut prăpăd, dist

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 13 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 12 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 13 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Alertă alimentară în magazinele Penny. Nectarine din Turcia, cu nivel ridicat de pesticide

Botosani News acum 12 ore
Nectarine aduse din Turcia, cu un nivel ridicat de pesticide, au fost găsite de comisarii ANPC în magazine Penny. Rezultatul analizei înregistra o valoare de 0,128 mg/kilograme produs a substanţei Imidacloprid, în contextul în care valoarea maximă a

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 4 ore
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 11 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 6 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°