Să zicem că vine o calamitate. Ne lovește un cutremur, cade un avion sau trage un vânt Oana Roman și dărâmă o clădire. Pe cine ne bazăm în astfel de situații? Pe serviciile de urgență asigurate, din păcate, de statul român!

Ca să vedem mai bine cum știe statul să se ocupe de siguranța cetățeanului în situații de urgență, iată un caz exemplar: serviciul de pompieri din cadrul Aeroportului Internațional Timișoara (AIT). În caz că nu știați, este al doilea ca importanță din România, după cel din Otopeni, peste un milion de pasageri trecând anual pe-acolo.

Domeniul aeronautic este hiper reglementat pentru că, vedeți dragi cititori, zborul omului e un fel de anus contra naturii. Toată tărășenia se poate rezuma astfel: ia niște zeci sau sute de oameni, bagă-i într-un tub împreună cu o cantitate mare de combustibil și aruncă-i la mii de metri în aer. Are sens, nu? Din fericire, datorită acestor standarde date mură-n gură, accidentele se-ntâmplă rar. Cu toate acestea, când avem parte de un dezastru aerian, serviciile de urgență trebuie să funcționeze mai bine decât mașina de vot a lui Liviu Dragnea. Mai ales că în cazul pompierilor ai nevoie de oameni vii și nu de morți sau zombi ca-n cazul cneazului din Teleorman.

Un costum ignifug care ia foc

În genere, un pompier trebuie să fie un om tânăr. Trebuie să alergi prin flăcări, cu mască de oxigen și echipament de zeci de kile, eventual târând după tine o băbuță, un bebeluș și vreo două pisici amețite. Pe scurt, trebuie să fii un fel de Batman. Aeroportul din Timișoara, din păcate, nu subscrie la această filosofie. Dacă tot pică rar avioane, putem, nu-i așa, să avem o medie de vârstă printre angajați care să atingă chiar și 50 de ani, că nu se face să dai oamenii afară și să-i lași fără loc de muncă. Mult mai bine îi angajezi pe un post care-i poate omorî împreună cu zeci de pasageri. Logica imbatabilă a