Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitate cu deficit de procuri în Gorj

Publicat in Impact in Gorj, vineri 25 ianuarie 2013 ·

În cursul anului 2012 a existat o fluctuaţie destul de mare de procurori şi un deficit de personal, parchetele din judeţul Gorj funcţionând în anul 2012 cu un efectiv mediu de 30 de procurori, faţă de 42 de posturi de procuror existente în ştatul de funcţii aprobat, după cum au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Cu toate acestea, analiza datelor statistice arată faptul că în anul 2012 procurorii au muncit mult şi au depus eforturi pentru menţinerea şi îmbunătăţirea unor indicatori de operativitate şi calitate, a crescut eficienţa şi s-a îmbunătăţit calitatea muncii. Activitatea desfăşurată în anul 2012 de procurorii cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi parchetelor din circumscripţia teritorială a acestuia a fost apreciată ca fiind în general foarte bună. Potrivit datelor, în anul 2012 a crescut eficienţa procurorilor reliefată prin numărul mare de cauze şi alte lucrări soluţionate şi s-a îmbunătăţit considerabil calitatea muncii acestora. „Se impune însă în continuare perfecţionarea pregătirii profesionale a procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate, organizarea cât mai eficientă a muncii, repartizarea echitabilă a sarcinilor şi controlul realizării acestora, implicarea şi responsabilizarea întregului personal în vederea rezolvării problemelor, creşterii calităţii activităţii, îmbunătăţirii comunicării atât în colectiv cât şi în raport cu celelalte instituţii implicate în activitatea de înfăptuire a justiţiei”, a precizat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judeţean.

În cursul anului 2012 a existat o fluctuaţie destul de mare de procurori şi un deficit de personal, parchetele din judeţul Gorj funcţionând în anul 2012 cu un efectiv mediu de 30 de procurori, faţă de 42 de posturi de procuror existente în ştatul de funcţii aprobat, după cum au pr

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 39 minute
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 2 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum 25 minute
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 2 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum 2 ore
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Vara îşi intră în drepturi. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: temperaturi de 30 de grade

Mediafax acum o ora
Banat Până în data de 30 mai, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă spre sfârşitul acestei săptămâni şi, cu mici variaţii,

Marcel Ciolacu, despre plafonarea prețului la energie: Dacă nu interveneam atunci, România ar fi avut o INFLAȚIE cu trei în față

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că intervenția sa, alături de Nicolae Ciucă, pentru plafonarea prețului la energie a fost esențială pentru stabilizarea economiei României. Ciolacu a subliniat că, fără această măsură, inflația ar fi crescut

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°