Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea: Mă întâlnesc cu secretarul general al Consiliului Europei,voi explica modificările la Statut

Publicat in Romania Libera, joi 24 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat, joi, la Iaşi, că se va întâlni cu secretarul general al Consiliul Europei săptămâna viitoare pentru a explica modificările aduse la Statutul senatorilor şi deputaţilor şi faptul că nu s-a realizat o extindere a imunităţii acestora, informează Mediafax.

Zgonea a fost întrebat despre intenţia anunţată de secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, de a fi analizată modificarea Statutului parlamentarilor în ceea ce priveşte imunitatea aleşilor.

"Am vorbit cu domnia sa, i-am explicat care este situaţia, agenţia Reuters a deformat adevărul. Eu am transmis şi editorului-şef de la agenţia Reuters punctul nostru de vedere, al Parlamentului României, şi am programat o întâlnire cu secretarul general pentru săptămâna viitoare la Bruxelles. I-am explicat mot-a-mot că nu se poate într-o lege organică dintr-un stat democratic european să poţi să extinzi imunitatea scrisă în Constituţie, chestiune pe care şi domnia sa o ştie, şi i-am spus că tot ceea ce scrie în textul Statutului deputatului şi senatorului înseamnă închiderea unor recomandări negative în MCV şi păstrarea recomandărilor de la Comisia de la Veneţia", a declarat Zgonea.

Citeşte şi: Zgonea îi răspunde lui Băsescu: Parlamentarii care nu şi-au câştigat colegiile să demisioneze

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că va decide privind promulgarea Statutului parlamentarilor ţinând cont şi de independenţa justiţiei şi de principiul egalităţii în faţa legii.

"Ştiţi că nu am obiceiul să mă pronunţ pe legi votate care nu-s sosite încă la promulgare. Vă asigur că, după ce va veni la promulgare, voi analiza cu atenţie şi voi lua decizia corectă, atât din punct de vedere constituţional, cât şi din punct de vedere al independenţei justiţiei şi al egalităţii în faţa legii", a declarat Băsescu, întrebat de pre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel CIOLACU îi dă replica Mariei Zaharova: Nu o sa mint de dragul Rusiei / „Limba moldovenească a fost o INVENȚIE a Rusiei”

Gandul acum 49 minute
„Nu o să mint de dragul Rusiei!” Este reacția premierului Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la afirmațiile ministerului rus de Externe, care transmite că declarațiile sale cu privire la cetățenii din Moldova ar fi prov

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum o ora
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°