În vârstă de 86 de ani, Gogu Cojocaru este o adevărată enciclopedie sportivă. De-a lungul anilor, a strâns date, cifre şi evenimente, la multe dintre ele fiind martor sau direct implicat, şi le-a adunat în istorii ale sportului constănţean, pe discipline. Studiul său şi munca-i migăloasă s-au axat pe nouă sporturi: fotbal, hipism, karting, tenis de masă, ciclism, automobilism, bridge, motociclism şi volei. Încep cu începutul şi se opresc în jurul anilor 2000. Gogu Cojocaru a pus la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa tot materialul său documentar, astfel că, pe parcursul mai multor episoade, vă invităm să cunoaşteţi preţioase file de istorie sportivă constănţeană, aşa cum le-a pus pe hârtie, cu migală şi răbdare, fostul fotbalist în echipa de legendă a Constanţei, Locomotiva PCA, şi marcatorul primului gol al Constanţei în Divizia A. Astăzi, în episodul XX, continuăm cu prezentarea istoriei fotbalului.
Cu toate că generațiile se întrepătrund, fiind greu de stabilit momentul în care apune una și răsare cealaltă, în arbitrajul constănțean se disting totuși câteva, marcate fie prin liderii recunoscuți general pe plan local, fie de valoarea dată de afirmarea pe plan național și internațional.
O primă generație, apărută în zorii fotbalului constănțean, atunci când nu era organizat un cadru competițional, a fost reprezentată de Filip Anastasiadis, Al. Papp și M. Stamoulis. Acești „cavaleri ai fluierului" au condus partidele disputate în perioada 1915 - 1930.
În perioada 1930 - 1941 și chiar câțiva ani după cel de-Al Doilea Război Mondial, se afirmă o generație de mare valoare, avându-l ca lider de necontestat pe Gili Vartolomeu, fost jucător al Victoriei Constanța. Din acest grup au mai făcut parte Nicolae Brukner (arbitru de primă divizie, alături de Vartolomeu), E. Meinhoffer, Petre Tacu, Cociu Ianopol, Radu Georgescu, Ion Marinescu, I. Con