Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlnire de taină Bojin-Robu pentru deconcentrate

Publicat in Ziua de Vest, vineri 25 ianuarie 2013 ·

La sfârşitul săptămânii trecute, imediat după ce primarul Nicolae Robu s-a întors de la Barcelona, acesta a avut o întâlnire de trei ore cu liderul de la CJT, Titu Bojin. Cei doi preşedinţi de partid din Timiş au stabilit un lucru clar. Nici PNL şi nici PSD nu va accepta ca actualii directori de deconcentrate din Timiş, puşi în funcţie de PD-L, să treacă la ei în partide, în speranţa că îşi păstrează funcţiile. “Am stat trei ore la discuţii pe tema deconcentratelor, cu domnul Robu. Concluzia la care am ajuns e clară. Nici PSD, nici PNL nu va lua din directorii actuali, aşa cum vorbeau sursele pedeliste. Nu acceptăm ca şefi de deconcentrate puşi de PD-L să intre în partidele noastre doar pentru a rămâne în funcţii. Cei care şi-au făcut treaba, iar colectivul este mulţumit de ei pot să rămână în PD-L şi în funcţii. E meritul lor”, a spus Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. Bojin susţine că principalul criteriu pe care vor fi puşi, în perioada următoare, noii şefi de deconcentrate va fi competenţa “Nu punem directori colegi de partid care nu au lucrat nicio zi în domeniu. Cine nu are experienţa minimă necesară, nu are ce căuta în funcţii de conducere, indiferent de cât de tare este în PSD sau în PNL”, mai spune Bojin. În perioada următoare are loc o analiză a tuturor şefilor de deconcentrate din judeţ. Ultimele rămăşiţe “portocalii” vor zbura aproape în întregime din funcţiile de şefi ale instituţiilor din Timiş.

La sfârşitul săptămânii trecute, imediat după ce primarul Nicolae Robu s-a întors de la Barcelona, acesta a avut o întâlnire de trei ore cu liderul de la CJT, Titu Bojin. Cei doi preşedinţi de partid din Timiş au stabilit un lucru clar. Nici PNL şi nici PSD nu va accepta ca actualii directori de deconcentrate din Timiş, puşi în funcţie de PD-L, să treacă la ei în partide, în speranţa că îşi păstrează funcţiile. “Am stat trei ore la discuţii pe tema de

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 44 minute
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum o ora
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Războiul din Ucraina, ziua 857. Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum o ora
UPDATE Doi preoţi, printre cei eliberaţi la insistenţa Vaticanului „Am reuşit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noştri din captivitatea rusă, în ciuda tuturor dificultăţilor", a scris Zelenski pe Telegram, potrivit Reuters. Zelenski a mulţum

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 28 minute
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 2 ore
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum o ora
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°