Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţări precum Grecia, Bulgaria şi Franţa nu recunosc nici cardul european de asigurări de sănătate, nici adeverinţa care-l înlocuieşte !

Publicat in Crai Nou, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Suceava ne-a precizat că în judeţul Suceava nu au fost, până acum, cazuri de persoane cărora nu li s-a luat în considerare, în străinătate, certificatul care înlocuieşte cardul european de asigurări de sănătate, aşa cum s-a întâmplat cu persoane din alte judeţe. „Nu au dreptul să facă aşa ceva, atâta vreme cât legislaţia prevede că certificatul respectiv înlocuieşte cardul european. La CAS Suceava s-au decontat servicii medicale de care au beneficiat unii asiguraţi în ţări din Uniunea Europeană pe baza acestui certificat; dar depinde de la ţară la ţară.

Mai sunt şi situaţii când o persoană asigurată are nevoie de servicii medicale şi se prezintă la spital fără să aibă cardul european asupra ei. Atunci poate solicita CAS să-i trimită formularul E 107, prin care poate fi solicitat orice document, inclusiv cardul european, formular pe care noi putem să-l trimitem şi pe fax”, ne-a declarat şefa CAS Suceava.

Potrivit juristei Mihaela Grădinaru de la CAS, legislaţia prevede că acest card european de asigurări de sănătate, recunoscut în mai multe ţări europene, poate fi înlocuit de certificatul respectiv, numit CIP, cu condiţia ca persoana care are nevoie de servicii medicale de urgenţă să se adreseze unui spital de stat, nu privat. Ea a mai spus că ţări precum Grecia, Bulgaria şi Franţa nu recunosc nici cardul, nici certificatul de înlocuire, fiindcă „nu se complică” sau „nu cunosc legea”.

„Şi cardul european de asigurări de sănătate, şi certificatul care-l înlocuieşte au la bază nişte decizii, considerate că fac parte din legislaţia secundară, de aceea în unele ţări nu sunt recunoscute”.

Asiguraţii care plătesc serviciile medicale în UE le pot deconta la întoarcerea acasă

Asiguraţii mai trebuie să ştie că, atunci când se întâmplă să aibă nevoie de servicii medicale de urgenţă, în per

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 2 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 8 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 5 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România desface şampania, după ce Republica Moldova şi Ucraina au mai făcut un pas spre UE

Mediafax acum 5 ore
„Un moment istoric pentru R. Moldova - prima Conferinţă Interguvernamentală privind aderarea la UE, cu participarea PM Dorin Recean şi a colegilor mei Mihai Popsoi şi C. Hherasimov. Viitorul Republicii Moldova este în UE. România sprijină ferm R. Mo

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 6 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 5 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 2 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/28°
joi

17°/30°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

18°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/33°