Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii din CNADNR petrec la Bâlea Lac, în timp ce aproape jumătate din țară este sub nămeți

Publicat in Ora de Iasi, vineri 25 ianuarie 2013 ·

În timp ce şapte judeţe din Moldova se află sub incidenţa codului galben de ninsori şi viscol, directorii din Compania Naţională de Autostrăzi a lui Dan Şova au petrecut toată noaptea trecută într-o cabană în apropiere de Bâlea Lac. Petrecerea a fost organizată sub pretextul unui plan operativ de acţiune în timpul iernii.

Şeful de la autostrăzi, Mircea Pop, ar fi petrecut într-o cabană din apropiere de Bâlea Lac împreună cu alţi directori din cadrul companiei pe care o conduce, dar şi cu mai mulţi şefi de la Direcţia Regională de Drumuri, precum Ionuț Mașala, director economic sau Ecaterina Munteanu, directorul de siguranţă a circulației. Conducerea CNADNR s-a adunat sub pretextul că organizează un plan operativ de acţiune în timpul iernii, însă au lăsat munca deoparte şi au petrecut toată noaptea.

„Planul operativ de acţiune a fost organizat de conducerea Direcției Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov. Directorii de regionala care au participat la chef au fost puşi să facă chetă pentru a asigura băutura şi mâncarea necesară la paranghelia drumarilor. Chiar dacă miercuri s-a convocat Comandamentul de iarnă la Palatul Victoria, condus de vicepremierul Liviu Dragnea, şefii CNADNR nu au amânat deplasarea la Bâlea Lac””, a precizat un angajat al CNADNR, a povestit un angajat din CNADNR jurnaliştilor de la sursazilei.ro.

Mai mult, vineri dimineață, la Comandamentul de iarna întrunit la Palatul Victoria din partea CNADNR a participat un simplu șef de serviciu – Cristian Andrei. Asta în timp ce şapte judeţe din Moldova se află sub incidenţa codului galben de ninsori şi viscol.

În cadrul discuțiilor, cei de la CNADNR au fost criticați de către vicepremierul Liviu Dragnea, care i-a numit veriga slabă.

Nu este prima dată când şefii CNADNR lasă munca pentru a chefui. În luna decembrie a anului trecut, Moldova se afla sub nămeţi şi mii de oameni au

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°