Umoristul, scriitorul şi omul de televiziune Dan Mihăescu a încetat din viaţă, la vârsta de 79 de ani, în urma unei boli incurabile.
“Cu umorul care l-a caracterizat toată viaţa, Dan Mihăescu a lăsat câteva rânduri pentru cei care l-au iubit: “Umoristul Mihăescu a decis să decedeze / Lung prilej de bârfe şi de ipoteze'', se arată într-un comunicat care citează o scrisoare trimisă de familia regretatului scriitor.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu celui care a fost Dan Mihăescu o pot face duminică. Trupul neînsufleţit al lui Dan Mihăescu va fi depus la Televiziunea Română, duminică, 27 ianuarie, începând cu ora 12,00, potrivit aceleiaşi surse.
Dan Mihăescu, umorist, regizor şi scenarist, s-a născut la 5 iunie 1933.
Autorul a nenumărate momente umoristice, a creat scenete pentru mari actori precum Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Toma Caragiu, Amza Pellea sau Nicu Constantin.
De-a lungul carierei sale a colaborat cu nume mari din industria televiziunii, cum ar fi Tudor Vornicu, Valeriu Lazarov şi Titus Munteanu.
Printre filmele regizate de Dan Mihăescu se numără: 'Cum ne-ar vrea bărbaţii?!' (1982), 'Cine râde la urmă (1977)', 'Avocatul (1976)', 'Primarul activ (TV) / (1976)', 'Un text cu bucluc (1976)', 'Administratorul de bloc (1973)', 'Sorcovitorul...voluntar (TV) / (1973)', 'Interviu cu un idol (TV) / (1972)', ' Antinevralgicul (1970)', 'Secţia corecţională (1970)'.
A debutat la 'Unda veselă', apoi a scris la revista de umor 'Urzica'. De asemenea, a colaborat şi la revista 'Magazin', unde a scris un roman foileton intitulat 'Alo, miliţia!', ulterior fiind realizat şi primul film poliţist.
Printre volumele scrise de el se numără romanul 'Ancheta' (1962), nuvela 'Prevestirea călugărului Chesarion' (1966), 'Călătorului îi şade bine cu... gluma!' - schiţe umori