În cursul anului 2012, Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a monitorizat, lunar, 95 agenţi economici potenţial poluatori, care evacuează ape uzate în resursele de suprafaţă, 41 dintre aceştia având ca activitate exploatarea agregatelor minerale.
Directorul executiv, Corneliu Vornicu, a declarat că, în urma analizelor fizico-chimice efectuate în laboratorul SGA, faţă de limitele maxime admise, s-au constat frecvente depăşiri la încărcătura de substanţe organice, reziduuri fixe, amoniu şi suspensii, ieşirea din limite fiind urmare a exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor, cât şi a uzurii morale a acestora.
Potrivit şefului SGA, epurată corespunzător a fost puţin peste o cincime din cei peste 22 de milioane de metri cubi de ape uzate evacuate în emisari. „Apele uzate provenite din aceste surse sunt ape menajere şi ape industriale din ramurile extractivă, alimentară, prelucrare a lemnului, precum şi din alte activităţi, astfel că, în cursul anului 2012, în reţeaua hidrografică a judeţului Suceava a fost evacuat un volum total de 20,2 milioane de metri cubi de ape uzate, epurându-se corespunzător doar 22% din acest volum”, a declarat Corneliu Vornicu.
Responsabilul SGA a atras atenţia că apa dulce din judeţul Suceava trece, anual, printr-un proces de pierdere a parametrilor naturali, cauza constând în intensele procese de poluare cu apele uzate evacuate de către aglomerările umane şi platformele industriale.
„Pentru protecţia şi îmbunătăţirea calităţii apelor de suprafaţă, dar şi a celor subterane, se impune retehnologizarea şi dotarea staţiilor de epurare cu treaptă terţiară, care să permită eliminarea compuşilor cu azot şi fosfor”, a accentuat directorul executiv al SGA, adăugând că actualele staţiile de epurare au doar trepte de epurare mecano-biologică. Corneliu Vornicu a reliefat că operatorilor de apă sau agenţilor eco