În primul rând vreau să aduc nişte precizări cu privire la materialul publicat ieri de colegul meu. Acesta nu vexează în niciun fel prestigiul liceului şi nu se referă la „elitele“ şi „olimpicii“ din acest colegiu. Tocmai asta e ideea când vorbeşti despre „elite“, că sunt puţine. Altfel nu ar mai face diferenţa. Când un colegiu are peste 1500 de elevi, e greu de crezut că toţi sunt elite. Profesorii buni, o ştachetă înaltă, rezultatele remarcabile şi elevii care au excelat cu adevărat în câteva domenii au ţinut acest liceu în fruntea clasamentului şi l-au promovat ca pe un liceu de prestigiu. Dar să nu ignorăm faptul că, la fel cum probabil se întâmplă în orice instituţie de învăţământ prestigioasă din lume şi la urma urmei în orice domeniu, banii pot cumpăra prestigiul. De faima bună pe care elevii excepţionali au câştigat-o pentru acest colegiu profită şi mulţi dintre cei care nu au nevoie să facă mari eforturi intelectuale, ci mai mult eforturi financiare. La aceşti elevi se referea articolul nostru, şi nu la cei silitori, talentaţi, serioşi, olimpici. „Hopa, cineva nu s-a gândit la consecinţe înainte de a scrie articolul. Să nu uităm, avem persoane importante în liceu, cu părinţi care au influenţe mari în oraş. Presimt că cineva va rămâne fără slujbă“, ne avertiza ieri un comentator, confirmând că la „Liviu Rebreanu“ se află elevi care au intrat şi se menţin acolo din cauza influenţelor părinţilor. Zilele trecute am scris un articol în care am precizat câteva lucruri despre dreptul la viaţă şi cred că pot să spun ceva similar şi despre dreptul la educaţie? Este pentru toţi drept? E adevărat că există copii ieşiţi din comun, elite, care învaţă bine şi au rezultate excepţionale fie că au bani, fie că nu, pe care inteligenţa şi ambiţia îi duce departe în orice condiţii şi a căror genialitate nu o poţi contesta, indiferent câtă influenţă ai avea. Dar aceştia sunt pu