În funcţie de sezon, dar şi de starea de spirit a fiecăruia la momentul respectiv, din când în când ne trec pe la ureche ştiri/zvonuri/bârfe referitoare la viitoarea (mereu viitoarea!) conducere supremă a celor două entităţi care, sanchi, se îndeletnicesc cu organizarea (dirijarea, propăşirea etc.) fotbalului românesc: FRF şi LPF. Cel mai frecvent, în funcţie de cât de tare le zăngăne-n timpane sunet de cătuşe, cei doi capi (singular: il capo!) ai trebii anunţă retragerea din funcţie pe motive dintre cele mai diverse. Primul, întotdeauna primul, motiv este cel al stresului acumulat în cele două decenii şi mai bine de când dumnealor s-au pus în moţ, jertfindu-şi timp, sănătate, familii etc. pe altarul acestei îndeletniciri, de fapt spre a aduce bucuria în casele şi sufletele românilor. Ideea mereu actuală de peste două decenii încoace este că alţii mai buni, mai competenţi, mai „devotaţi cauzei” (cum zicea sintagma clasică din comunismul care, printre alţi monştri, i-a creat şi pe ăştia doi), oricât am căuta, nu găsim. Aaa, că între timp ăla, şi-a văzut de afacerile lui penale, iar ăstălalt, şi mai cu moţ, s-a trezit şi deputat, asta-i altceva. Important e că au condus „fenomenul” energic şi eficient. Tot periodic, la cele două Mafii, pardon, organisme diriguitoare, au loc alegeri. Participă, deşi n-ar mai vrea (ştiţi: stresul, răspunderea, sănătatea, familia...) şi cei doi golani, pardon, competenţi. Care, de buni ce-s, câştigă mereu, nu înainte ca fiecărui contracandidat, fix în prag de alegeri, să i se întâmple câte una groasă. Amintiţi-vă de Şiman, de Gică Popescu, de... La FRF, iar se pune de alegeri. Naşu', pe care nici cancerul nu l-a răpus, zice a mia oară că se cară. Iar ca succesori se aţin, printre alţii, domnul Gică Popescu (remarcabil fotbalist, proaspăt condamnat, dar şi proaspăt demisionar de la UEFA tocmai de asta!), precum şi Chivorchian, unul di