Francezii răsuflă uşuraţi. Dacă Franţa ar fi scoasă la mezat, ea ar putea obţine din aceste vânzări minimum 14.000 miliarde de euro. La ce bun să îşi mai facă deci griji pentru o datorie externă care nu era "decât" de 1830 miliarde de euro (conform tratatului de la Maastricht) la sfârşitul anului 2012. Datorie la care se adaugă evident anumite plăţi care vor veni în valoare de 700 de miliarde de euro, reprezentând mai ales pensiile funcţionarilor actuali. După cum a stabilit studiul Institutului de Statistică şi de Studii Economice francez (INSEE), la sfârşitul lui 2011, patrimoniul economic naţional era de 13.620 miliarde de euro, adică de opt ori produsul intern brut al acestui an. După o creştere de 8,7% în 2010, acest patrimoniu nu a progresat decât cu 5% în anul următor. O încetinire cauzată de criză care a stopat evoluţia preţului terenurilor şi a activelor financiare.
Dacă bunurile particulare şi publice care se găsesc pe teritoriul ţării ar fi vândute la o licitaţie mondială, Franţa ar putea încasa o sumă colosală. Bineînţeles totul rămâne... teorie. Doar dacă am putea să ne imaginăm că, într-o zi, ţările se vor putea cumpăra, cum se cumpărau altădată regiunile sau provinciile. Exemplele nu lipsesc în istoria lumii: Louisiana în America, Corsica şi Nisa în Franţa... Trebuie ţinut cont totuşi de faptul că o parte esenţială (cel puţin trei sferturi) a celor 14.000 miliarde de euro de valoare teoretică a Franţei o reprezintă activele imobiliare deţinute mai ales de populaţie. Terenuri mari şi mici, păduri, munţi, case, apartamente în blocurile din oraşe... toate acestea valorau 10.500 miliarde euro la sfârşitul lui 2011.
Din păcate, criza a frânat creşterea valorii patrimoniului francezilor. În 2011, ei au privilegiat produsele bancare lichide şi fără riscuri. Asigurările de viaţă, altădată foarte prizate, sunt mai puţin căutate. Valoarea netă a
