Multi cred ca raportul pe Justitie al Comisiei Europene va fi "asa si asa" sau "cu ceva rele dar multe bune". Fals!
Va fi extrem de dur, mai ales in partea in care priveste raportul politicului cu Justitia, iar singurele raze de lumina vor veni tot de la DNA si ANI.
De ce va fi asa de rau? Nu e niciun secret. Nu poti sa faci suspendarea presedintelui in asa fel, incalcand toate regulile posibile, lucru confirmat de Comisia de la Venetia, si sa te astepti ca raportul de tara pe Justitie sa fie bun, indiferent de ce vor zice unii, stiti povestea cu "ne denigreaza tara la Bruxelles".
Nu poti sa blochezi Justitia, ca in cazul respingerii avizului pentru Victor Paul Dobre (PNL) si Laszlo Borbely (UDMR), ba chiar sa-ti bati joc de ea sfidator, ca in cazul lui Ion Stan (PSD).
Nu poti sa refuzi sa respecti o decizie judecatoreasca, precum in cazul lui Mircea Diaconu (PNL), si sa te astepti sa treaca nevazuta. Nu poti sa faci presiunile astea pe magistrati si sa te prefaci ca nu ai facut nimic.
Nu poti sa ignori pur si simplu o decizie a Curtii Constitutionale, asa cum a facut Victor Ponta, si sa mergi tu la Consiliul European, furand pur si simplu rolul presedintelui. Si ar fi bine daca lista ar fi atat de scurta, insa nu e.
Raportul pe Justitie ne va mustrului serios. Va fi cel mai rau raport pe care l-am avut pana acum, referitor la interferenta politicului in Justitie. De fapt, ne va mustrului atat de serios incat s-ar putea ca asta sa insemne nasterea oficiala a Procurorului European, trecut in Tratatul de la Lisabona, dar niciodata aparut cu adevarat.
Ca sa ne dam seama cat de prost stam, Barroso a vorbit despre necesitatea crearii unei asemenea institutii imediat dupa ce s-a incheiat povestea suspendarii lui Traian Basescu, chiar la audierea ceruta de PPE in Parlamentul European.