Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitura de 2 milioane de euro! Jucătorii echipei naţionale de fotbal au cumpărat costume Armani furate de români din Italia

Publicat in Cancan, luni 28 ianuarie 2013 ·

Politistii au prins o grupare de hoti romani care au furat peste o tona de imbracaminte de firma, dintr-un depozit din Verona (Italia). Potrivit unor surse, o mare parte din hainele furate au ajuns in posesia jucatorilor de la Nationala Romaniei.

La data de 18 ianuarie a.c., poliţiştii şi procurorii au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în urma cărora au recuperat 1.378 de obiecte de îmbrăcăminte, despre care existau date că provin din furt.

În fapt, la jumătatea lunii decembrie 2012, pe timp de noapte, dintr-un depozit al lanţului comercial, situat în oraşul Verona, din Italia, au fost sustrase 1.416 de articole de îmbrăcăminte, din colecţia primăvară 2013. Valoarea estimată a prejudiciului a fost de aproape 2.000.000 de Euro.

Furtul a avut loc într-un timp extrem de scurt, suspecţii reuşind, cu ingeniozitate, să anihileze sistemele de securitate şi paza depozitului.

După comiterea furtului, bunurile au fost trimise, de membri grupării din Italia, prin intermediul unei firme de curierat, sub formă de colete cu o greutate totală de aproximativ 1.300 kg, în 7 transporturi diferite, în ţară, pentru a fi depozitate şi plasate pe pieţele din România, dar şi din străinătate. Coletele erau destinate membrilor reţelei aflaţi în ţară.

Din investigaţii a reieşit că, membri grupării au încercat să contacteze diferite persoane de legătură pentru poziţionarea bunurilor pe piaţa externă.

Cinci persoane au fost conduse la audieri la procurorii D.I.I.C.O.T. pe numele acestora fiind dispusă măsura de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile.

Pentru destructurarea grupării infracţionale s-a colaborat cu autorităţile italiene.

Acestea au identificat 3 cetăţeni români suspectaţi ca fiind autorii furtului. Doi dintre aceștia au fost arestaţi de autorităţile italiene, al treile sustrăgându-se cercetărilor.

Cercetările sunt conti

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 52 minute
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum o ora
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 46.000 de români din străinătate au votat până la ora 10.00. În 2019, la aceeaşi oră, votaseră peste 88.000 de persoane

News.ro acum 31 minute
Peste 46.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 10.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era aproape dublu. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 46.594 de perrsoane au votat la secţiile de vo

Infotrafic: Carosabil acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din ţară / Județele în care a nins peste noapte

G4Media acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cara

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Formula 1: George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

News.ro acum 53 minute
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas, după calificările de sâmbătă dimineaţă. Russell, aflat la al patrulea pole position al carierei, va fi urmat de spaniolul Carlos Sainz, de la Fer

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°