Ministerul american al Apărării îşi va majora de cinci ori numărul angajaţilor care se ocupă cu asigurarea securităţii informatice, informează AFP.
Potrivit unor responsabili americani rămaşi sub protecţia anonimatului, numărul de angajaţi ai Comandamentul Cibernetic va creşte de la circa 900 la aproximativ 4.900 de militari şi civili în câţiva ani.
Decizia a fost luată la sfârşitul lui 2012, de înalţi responsabili ai Pentagonului, din cauza creşterii ameninţărilor împotriva spaţiului cibernetic.
În noiembrie anul trecut, ministrul apărării Leon Panetta aprecia că securitatea informatică a SUA trebuie consolidată, din punct de financiar, cât şi al resurselor umane.
"Avem oameni competenţi, însă, ca să fiu sincer, dacă vrem să fim în vârful schimbărilor în curs, trebuie să investim mai mult în acest domeniu", a declarat Panetta într-un discurs la Washington.
Pericolul reprezentat de această ameninţare a fost ilustrat de o recentă serie de atacuri informatice, în special cele ale unui virus care a şters vara trecută datele din peste 30.000 de calculatoare ale unei companii petroliere de stat saudite.
Proiectul de extindere a Comandamentului Cibernetic vizează în special protejarea sistemelor informatice ale reţelelor sau centralelor electrice, precum şi securizarea reţelelor Pentagonului.
Ministerul american al Apărării îşi va majora de cinci ori numărul angajaţilor care se ocupă cu asigurarea securităţii informatice, informează AFP.
Potrivit unor responsabili americani rămaşi sub protecţia anonimatului, numărul de angajaţi ai Comandamentul Cibernetic va creşte de la circa 900 la aproximativ 4.900 de militari şi civili în câţiva ani.
Decizia a fost luată la sfârşitul lui 2012, de înalţi responsabili ai Pentagonului, din cauza creşterii amen