Pe Gheorghe Dulhan l-am întâlnit pe holurile Primăriei Ţibucani, iar primarul Ioan Sârbu ni l-a prezentat ca fiind un vrednic crescător de animale, un om despre care ar merita să se scrie. Ne-a tentat subiectul, aşa că l-am abordat direct, spundu-i care este intenţia noastră. Descumpănit şi mai ales nedumerit ne-a întrebat foarte tranşant: “Ce vreţi de la mine? Eu sunt un om simplu. Iar acum mă grăbesc foarte tare, mă aşteaptă vitele în grajd, trebuie să le dau mâncare şi apă. Trebuie să plec imediat”. După care a venit cu o propunere. Vă rog să mergeţi cu mine cu maşina până acasă, iar pe drum vă povestesc despre mine, vă răspund la toate întrebările”. Zis şi făcut! Aşa am ajuns la gospodăria omului, unde ne-a întâmpinat soţia sa Coculeana, dar şi fiul Ghiocel. Celălalt fiu, Stejărel, era plecat de acasă, cu treburi. La fel şi nora domnului Dulhan, soţia lui Ghiocel, plecase cu fetiţa la grădiniţă. În gospodăria domnului Dulhan, este foarte mult de treabă, dar şi-a făcut vreme şi pentru noi. “Nimănui nu-i place la vaci!” Rep.: Sunteţi un bun şi priceput crescător de animale. Cu ce “avere” aţi plecat la drum, în această afacere? La nivelul la care aţi ajuns acum, creşterea vitelor chiar constituie o afacere. Gheorghe Dulhan: La început am avut două vaci, primite de la tata, de pomană. Asta era prin anul 2005. Acum am 36 de vite foarte bune, de rasă. Rep.: Venim după un an foarte greu, “bântuit” de secetă, care, cu siguranţă, a afectat şi rezerva de furaje, pentru iarnă. Cum vă descurcaţi cu hrana pentru vite? Gh.D.: Într-adevăr a fost foarte greu cu furajele. Seceta a fost mare. Mi-am făcut o cantitate mai mare de coceni balotaţi. Am cumpărat mai mult faţă de anul trecut. Aşa am cu ce ieşi din iarnă. Am luat şi grăunţe de porumb, pentru tain, dar le dau după ce fată vacile. Trebuie să ai mare griă şi cu cocenii ăştia. Mai ales atunci când nu plouă mai multă vreme. Am