Ziua Memoriei Holocaustului nu a trecut neobservată nici anul acesta. Cel puţin, nu la Iaşi, unde mai multe instituţii de cultură au „complotat” pentru a aduce aminte de această „rană” adâncă în istoria omenirii, această ruşine pe care ar trebui să o resimtă fiecare dintre noi, măcar dintr-o solidaritate umană (de care vorbeşte Karl Jaspers în studiile sale filosofice), dacă nu din alte vini. Dacă Filarmonica de Stat „Moldova” a găzduit un recital de vioară şi pian intitulat „Romantism ebraic”, cu opere de Max BRUCH, Joseph ACHRON, George PERELMAN, Ernest BLOCH, Marcel MIHALOVICI, John WILLIAMS şi Mark WARSHAWSKY în program, organizat împreună cu Institutul Francez din Iaşi şi cu sprijinul Universităţii „George Enescu”, la Galeriile de Artă UAP de pe strada Lăpuşneanu s-au adunat 11 pictori în expoziţia cu numele „Cum a fost posibil?”. Nu am ajuns ieri la vernisaj, dar am trecut astăzi să văd cele 33 de tablouri din expoziţie, toate pe tema Holocaustului evreilor din România. Artiştii Alexandra Baciu, Petru Ciobănică, Sarah Einik, Alexandra Floarea, Gheorghiţă Gălan, Anton Nicoleanu, Sorin Otînjac, Ovidiu Sabie, Diana Turcu, Adriana Vasile şi Daniela Vîrlan participă la expoziţie cu unul sau mai multe tablouri. Ei au urmat se pare stagii de documentare, au vorbit cu supravieţuitori ai Trenului Morţii, au învăţat o lecţie aşadar de istorie recentă, iar rezultatul a ieşit în culori felurite, dar creând totodată o viziune foarte apropiată de spiritul iudaic, unde sumbrul şi veselul conlucrează misterios, unde întunericul şi speranţa îşi dau în orice nevoie o mână de ajutor, unde tragedia şi cântecul nu se despart niciodată. Cele mai multe picturi totuşi, printr-un parcurs psihic firesc, au surprins moartea colectivă, frica, teroarea, dar sunt destule şi în palete de galben, oranj sau violet intens, care poartă amprenta speranţei, a nemuririi şi dorinţa febrilă a supravi