Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI, CE şi BM verifică sistemul bancar spaniol

Publicat in Capital, luni 28 ianuarie 2013 ·

Inspectorii care reprezintă troika formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional verifică luni la Madrid îndeplinirea condiţiilor cerute pentru împrumutul de aproximativ 40 de miliarde de euro acordat în tranşe Spaniei, pentru restructurarea sistemului bancar.

În acelaşi timp, tot luni, Mecanismul european de stabilitate urmează să dea undă verde transferului unei noi tranşe a împrumutului, de 1,86 miliarde de euro, pentru patru dintre băncile care nu au fost naţionalizate. Această nouă tranşă a împrumutului a fost deja aprobată de Eurogrup în urmă cu o săptămână, şi va fi primită efectiv în 6 februarie.

Înaintea vizitei de luni a inspectorilor, Bruxellesul a publicat un raport care semnalează că, din cele 32 de condiţii impuse de UE Spaniei pentru acordarea împrumutului menţionat, majoritatea acestora au fost deja îndeplinite, iar altele au început să fie aplicate.

În acelaşi timp, acelaşi raport mai atrăgea atenţia asupra riscurilor semnificative pe care o reprezintă restructurarea entităţilor bancare care nu au fost naţionalizate, dar care vor primi fonduri publice, şi care ar avea planuri de curăţare a activelor toxice considerate insuficient de bine definite.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 2 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum o ora
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum 44 minute
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Amazon vrea să înfiinţeze o nouă secţiune pe site-ul său dedicată articolelor de modă şi stil de viaţă la preţ redus, pentru a concura Temu şi Shein

News.ro acum 2 ore
Amazon intenţionează să înfiinţeze o nouă secţiune pe site-ul său dedicată articolelor de modă şi stil de viaţă la preţ redus, care va permite vânzătorilor chinezi să livreze direct consumatorilor din SUA, a aflat CNBC. Noua secţiune de site, anunţa

Armata ucraineană afirmă că trupele Rusiei au fost îndepărtate dintr-o parte a unui oraş-cheie din est

News.ro acum 2 ore
Armata ucraineană a afirmat că forţele sale au obligat trupele ruse să se retragă dintr-un district al oraşului Ceasiv Iar, de pe frontul de est al războiului, văzut ca următoarea ţintă a Moscovei în avansul său lent în zonă, scrie Reuters. Însă o r

Ce este pomenit în calendarul ortodox, din 28 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 46 minute
Aflarea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan. Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca "Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana este cinstita in mod deosebit pe 28 iunie si se afla in prezent la Manastir

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 10 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Trump ar fi câștigat în fața lui Biden la dezbaterea televizată. Democrații se întreabă dacă ar trebui să fie înlocuit candidatul lor SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi, 27 iunie, dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi

De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave

Botosani News acum 2 ore
Introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate, pe principalele paliere de asistenţă medicală, în scopul depistării unor afecţiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravidă ş

Vremea

București
acum

23°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°