Cuantumul aferent coplăţii care va fi percepută la momentul externării din spital se va ridica la maximum 10 lei, a declarat premierul Victor Ponta.
"De la 1 martie, odată cu pachetul de bază, ne-am obligat să introducem, doar pentru internări - deci nu este vorba de consultări, medici de familie şi medicina de urgenţă -, la momentul externării din spital, o coplată într-o sumă modică. Asta înseamnă, din ceea ce noi am discutat şi au discutat experţii Ministerului Sănătăţii, maxim 10 lei", a spus Ponta.
Pacientul va plăti din luna martie a acestui an o sumă modică (coplata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI şi obţinută de MEDIAFAX.
"În vederea rezolvării dezechilibrelor financiare din sectorul de sănătate, suntem hotărâriţi să aplicăm următoarele măsuri: În martie 2013, vom începe introducerea coplăţii, reprezentând o sumă fixă modestă în funcţie de serviciile furnizate, în sectorul spitalicesc, exceptând serviciile de urgenţă; vom continua să revizuim lista medicamentelor compensate şi vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare şi creşterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii", se arată în document.
Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplăţii în sănătate.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că măsura coplăţii în sistemul sanitar va fi implementată cu o "valoare modestă", doar în sistemul spitalicesc, începând cu 1 martie 2013, la momentul externării.
"În urma discuţiilor cu FMI, am ajuns la concluzia că putem să introducem numai limitat şi pentru o perioadă de timp - ca să putem să controlăm costurile din sectorul cel mai cheltuitor, şi anume sectorul spitalicesc - o coplată care, aşa cum am convenit cu FMI, să aibă o valoare modestă, în sensul în care ea să fie utiliz