Noi, cei din provincia dîmboviţeană, nu prea l-am înţeles pe Ceauşescu. Aşa susţinea deunăzi, într-un interviu televizat, amicul Andrei Ujică. El însă l-a înţeles, pentru că a părăsit, la timp, provincia natală a Banatului şi s-a mutat „în centru”, adică în Vest.

După (şi prin el) l-au înţeles perfect şi americanii. De ce? Pentru că n-au avut niciodată un dictator, dar au avut, în schimb - şi continuă să aibă - o excelentă cultură cinematografică. Prin urmare, nu poţi înţelege bine decît lucruri care îţi sunt străine, lucruri despre care afli cîte ceva „din poze”, sau din auzite. Îl cunosc de mult pe Andrei Ujică, îi ştiu calităţile şi cu atît mai abitir mă irită să-l întîlnesc într-o postură confuză. Am văzut filmul lui despre Ceauşescu, l-am apreciat din punct de vedere meşteşugăresc, dar, ca provincial ce mă aflu, l-am socotit divagatoriu şi incorect. Acum, metropolitanul regizor recidivează. „Cum l-aţi caracteriza pe Ceauşescu în cîteva cuvinte?” - a întrebat, în emisiunea pe care am picat întîmplător, moderatoarea. A urmat răspunsul în cascadă al vechiului meu amic. Ceauşescu era „marxist, patriot-naţionalist (ca toţi românii, a adăugat intervievatul), consecvent şi necorupt”. În plus, era un politician „profesionist”. Răi cu adevărat n-au fost decît ultimii zece ani ai regimului său. Primii erau bunişori. (Din fericire, Ujică a fugit din ţară în 1981, cînd răul abia începea. Slavă Domnului! Căci dacă ar mai fi rămas în România, n-ar mai fi ajuns, probabil, la subtila înţelegere pe care i-a dat-o distanţa).

Tipul de portret pe care reputatul cineast îl face dictatorului nu e prea original. I-am auzit vorbind în termeni asemănători şi pe Paul Niculescu-Mizil şi pe Ştefan Andrei şi pe mulţi alţi tovarăşi de drum nostalgici. S-o luăm pe rînd. Ceauşescu marxist? Să fiu marxist eu însumi, m-aş simţi ofensat. Cum să cred că cineva care avea dificultăţi să-