Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivul pentru care informaţiile legate de accidentele rutiere nu vor mai fi comunicate electronic de către asiguratorii RCA

Publicat in Gandul, luni 28 ianuarie 2013 ·

Asiguratorii RCA nu mai sunt obligaţi să transmită către baza de date REVER informaţii complete legate de accidentele rutiere, potrivit unui ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) publicat recent în Monitorul Oficial.

Până de curând, reprezentanţii societăţilor de asigurarea trebuiau să transmită, în cel mult cinci zile de la avizarea unui eveniment asigurat, informaţii în REVER care facilita soluţionarea dosarelor de daună deschise în baza constatărilor amiabile de accident şi asigura schimbul de informaţii între asiguratori.

REVER ajuta, de asemenea, la identificarea încercărilor de fraudare a sistemului şi avea capacitatea de a genera statistici legate de accidentele ce se aflau în evidenţa sa, potrivit informaţiilor CSA.

Baza de date a fost însă desfiinţată în data de 20 decembrie a anului trecut printr-o hotărâre a Consiliului CSA.

Care era circuitul datelor în baza de date REVER(Click pentru a mări)

FOTO: CSA

Asiguratorii RCA au însă în continuare obligaţia de a transmite către baza de date CEDAM informaţii legate de contractele de asigurare pe care le încheie, dar şi informaţii legate de dosarele de daună asociate acestora, potrivit ordinului nr. 10/2012 publicat în Monitorul Oficial, în luna mai a anului trecut.

Reprezentanţii societăţilor de asigurare trebuie să introducă aceste informaţii în baza CEDAM în cel mult cinci zile de la emiterea poliţelor de asigurare sau de la avizarea evenimentelor asigurate.

Cum funcţionează baza de date CEDAM (Click pentru a mări)

FOTO: CSA

* FPVS - Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii

* CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

* DRPCÎV - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor

Baza de date CEDAM este specializată în centralizarea informaţiilor legate de poliţele RCA transmise de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 59 minute
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

UPDATE - Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare / Familia şi prietenii tânărului ucis au venit cu tricouri cu imaginea lui şi cu mesajul „Îţi vom face dreptate”

News.ro acum 20 minute
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum o ora
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum 43 minute
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Poliţia franceză va rămâne în Noua Caledonie cât timp va fi necesar, anunţă Macron care a ajuns în teritoriul de peste mări afectat de revolte

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a promis că forţele de poliţie franceze vor rămâne "atât timp cât va fi necesar" în Noua Caledonie, la sosirea sa în teritoriul francez din Pacific, afectat de revolte, relatează BBC. Emmanuel Macron a declarat că forţa

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum 59 minute
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum 2 ore
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Familiile unor femei ostatice israeliene publică imagini explicite din timpul răpirii lor, pentru a pune presiune asupra lui Netanyahu - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Familiile a şapte femei soldat israeliene care au fost capturate de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023 au publicat imagini explicite ale răpirii lor, pentru a pune presiune asupra guvernului premierului Benjamin Netanyahu ca să asigure

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°