Surpriză de proporţii în cazul finanţiştilor Ionel Vancu şi Adrian Bucurean, foştii şefi ai Administraţiei Finanţelor Publice (AFP) Beiuş!
Vinerea trecută, cei doi au fost scoşi de sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea în dosarul în care, iniţial, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor i-au trimis în judecată pentru protejarea unor evazionişti acuzaţi de un prejudiciu adus bugetului de stat în valoare de 3,6 milioane lei.
"Deşi în unele cazuri am avut critici în legătură cu instrumentare aunor dosare, acum nu pot decât să apreciez obiectivitatea şi profesionalismul procurorilor. Soluţia adoptată este cea corectă, deoarece prejudiciul care li se impută celor doi nu există. Niciuna din creanţe nu era prescrisă, banii se puteau şi se pot recupera", a declarat avocatul celor doi finanţişti, Răzvan Doseanu.
Acum, funcţionarii cer conducerii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor să fie repuşi în drepturi, iar solicitarea lor urmează să fie înaintată conducerii Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală, pentru aprobare. "Aceasta este procedura în astfel de cazuri. Oricum, funcţiilor lor au fost blocate până la finalizarea anchetei penale şi a unui eventual proces", a explicat purtătorul de cuvânt al DGFP Bihor, Vasile Farc.
Povestea fraudei de la AFP Beiuş, prezentată pe larg de BIHOREANUL, a fost scoasă la iveală în 2009 de procurorii Parchetului Beiuş, care au descoperit că, în condiţiile în care Codul Fiscal prevede executarea silită a firmelor care nu achită TVA şi impozitul pe profit în termen de 30 de zile, mai multe firme beiuşene funcţionau bine-mersi deşi de 4-5 ani acumulaseră datorii de peste 3,5 milioane lei.
Procurorii au bănuit că firmele evazioniste aveau protecţia şefului AFP Beiuş, Ionel Vancu, şi a subalternului său, şeful Serviciului Colectare şi Executare Silită