Prin telefonul unic de apeluri de urgenţă 112, a fost primit un apel în care s-a anunţat producerea unui accident pe o pârtie de schi la Cavnic. Persoana care a apelat linia de urgenţă a precizat că este vorba de o persoană care cobora cu o placă pe pârtia de schi "Roata". Aceasta a făcut o manevră greşită, s-a dezechilibrat şi a căzut pe pârtie.
Au fost alarmaţi jandarmii montani şi salvamontiştii care au urcat pe pârtie şi au ajuns la locul producerii accidentului. Jandarmii au asigurat zona şi împrenă cu salvamontiştii au acordat primul ajutor medical. Salvamontiştii au comunicat că este o vorba despre un snowborder ce nu purta echipament adecvat de protecţie şi care în cădere s-a lovit la cap şi care prezintă leziuni în zona tibiei şi că este confuză. A fost dată alarma, iar echipajul SMURD de terapie intensivă s-a deplasat din Baia Mare la pârtia de schi din Cavnic.
Accidentatul a fost imobilizat pe targă, aplicându-se atele şi guler cervical. Agenţii de poliţie rutieră au fluidizat circulaţia brutieră şi au facilitat accesul ambulanţei SMURD până în apropierea pârtiei. Jandarmii montani au făcut culoare de acces pe pârtie şi au asigurat traseul pentru coborârea victimei în siguramţă. Salvamontiştii au coborât victima, care a fost preluată de medicul UPU-SMURD şi personalul medical de specialitate. Persoanei rănite i-a fost acordat, la baza pârtiei, ajutorul medical de urgenţă, medicul fiind nevoit să aplice inclusiv metode de resuscitare cardio-respiratorii.
Pacientul a fost transferat la Unitatea Primire de Urgenţă a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare pentru continuarea investigaţiilor medicale. Ulterior, medicii spitalului au comunicat că persoana rănită pe pârtie este în afara oricărui pericol, dar că are o fractură de tibie la piciorul stâng.
Facem precizarea că toate aceste amănunte au făcut parte dintr-