Acum mai bine de un an, agenţia americană DARPA anunţa camera video de 1,8 gigapixeli, cea mai performantă din lume. Proiectul este un mare „Big Brother” modern.
Armata americană s-a aliat cu Boeing pentru realizarea unei drone pe care să fie montată această cameră, aceasta reuşind să se ridică de la sol vertical, asemănător cu un elicopter şi poate să fie coordonată de la sol.
Aeronavele Hummingbird, care au fost trimise pentru studierea terenului în Afganistan şi înregistrarea informaţiilor de la sol, folosesc un senzor numit ARGUS. Acestea captează în timp real imagini de înaltă rezoluţie. Practic, senzorul care a fost testat înainte doar la sol, poate înregistra imagini şi fotografii cu ajutorul unei rezoluţii de 1,8 de gigapixeli.
Practic, ARGUS foloseşte mai multe camere pentru a realiza o imagine mozaic, o tehnică folosită chiar şi de către artişti. În total, 368 de senzori sunt folosiţi.
Hummingbird filmează de la 6.000 de metri în aer şi poate scana o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi deodată. Detaliile pot fi chiar înfricoşătoare, deoarece camera foto poate identifica obiecte cu dimensiunea de 15 centimetri. În fiecare zi, camera video poate înregistra 3 milioane de TB de date, echivalentul a 15.000 de ore de filmare HD.
Mai multe despre proiectul ARGUS într-un video care prezintă detalii despre planul DARPA de folosire a camerei de 1,8 gigapixeli: „Argus”: platforma de supraveghere video cu cea mai mare rezoluţie din lume: 1,8 gigapixeli