Neville, unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai Conştiinţei umane, care a demonstrat – prin întreaga sa activitate – puterea credinţei de a vindeca şi a schimba situaţii de viaţă aparent imposibil de schimbat, spunea: “Oamenii îşi abordează problemele cum a făcut baba care, asistând la slujbă, a auzit preotul spunând: . Seara aceea, în timp ce-şi spunea rugăciunile, a citat bucata asta din scripturi şi s-a culcat în ceea ce credea ea că este credinţă. La trezire, dimineaţa, s-a repezit la fereastră şi a exclamat: < Ştiam eu că muntele ăla bătrân va fi tot acolo>! Neville continuă: ”Fiindcă aşa îşi abordează omul problemele. El ştie că se va confrunta cu ele în continuare. Lucrurile vor dispărea numai când omul se schimbă în conştiinţă.(…) Conştiinţa este singura realitate şi lucrurile doar oglindesc ceea ce eşti tu în conştiinţă”. 

Iată, o problemă a credinţei. Să ai credinţă e un dar extraodinar, căci credinţa e puterea spiritului, a imaginaţiei, a minţii şi a sentimentului omenesc de a percepe ca fiind real, posibil, prezent ceea ce nu se vede. Credinţa este la baza evoluţiei umane, a invenţiilor care au dus la eradicarea unor boli, la ameliorarea altora, la construirea avionului şi chiar la inventarea stiloului sau a becului. La baza oricărui lucru nou, făcut de mâna de mâna omului, a stat ideea, gândul, speranţa şi credinţa cuiva că lucrul acela este posibil. Nu întâmplător Tesla, Einstein, Mendeleev, Dostoievski şi mulţi alţii apreciau puterile spiritului, ale inconştientului şi le foloseau conştient în vieţile lor de zi cu zi. Spre deosebire de ”Baba” lui Neville, în conştiinţa căreia muntele continua să stea nemişcat, tocmai din pricina neînţelegerii principiilor subtile ale existenţei,