A vorbi astăzi despre corupţie în România a devenit banal. După ce a scăpat din ţepele ridicate în Piaţa Victoriei, după ce a fost pârâtă la UE şi s-a ales doar cu nişte rapoarte nefavorabile, după ce a fost pedepsită cu NUP-uri sau şi-a mai tras sufletul într-o scurtă pauză scriind o carte sau pe blog, Corupţia stă cu Guvernul la masă sau pe scaunele prea multe ale Parlamentului. CORUPŢIA
Corupţia nu s-a pus acolo singură, ci cu concursul votanţilor resemnaţi, indiferenţi, manipulaţi, revanşarzi sau complici. Frenezia cu care sunt votaţi pentru Parlament, primării, consilii locale sau judeţene tot felul de corupţi dovediţi sau presupuşi, demonstrează că, deocamdată, pentru marea majoritate a populaţiei, corupţia este un “case closed”, încât şi eu prefer să o “clasez” şi să deschid dosarul unui alt “făptuitor”: INCOMPETENŢA Chiar luate separat, corupţia şi incompetenţa guvernanţilor sunt extrem de nocive unei societăţi. Amestecul lor crează însă un cocktail Molotov letal pentru progres şi bunăstare. Ori, în România de astăzi, nu ştiu care este mai gravă, dar sigur acţionând în tandem, ne compromit orice şansă de ieşire la mal. Cel mai cunoscut principiu motivaţional este “Dacă vrei, poţi!”. Privindu-i pe cei care astăzi se “bat” să ne administreze ţara sau localitatea (aţi observat că niciun politician nu spune că “face”, ci că se “bate”?), am convingerea că urmează neostoit acest îndemn. Că l-au copiat sau aflat la grădiniţă, la şcoala profesională, la facultate de stat sau privată, poate la vreo şedinţă de partid, nu contează, important este că toţi vor, adică debordează de voinţă. Toate acestea mi-au trecut prin minte urmărind distrat (deh, îmi permit, pentru că stau la căldură) ştirile tv despre ravagiile iernii şi cum le sunt combătute efectele de către guvernanţi. Relatările de la faţa locului au devenit atemporale pentru că incompetenţa a transformat în