Am primit saptamana trecuta un mesaj de la Ana-Maria Onisei care ma invita sa scriu in “Adevarul” un scurt articol legat de aniversarea a doua decenii de aparitie a excelentei reviste “Dilema”. Primul gand care mi-a venit a fost legat de doua prietene apropiate, doua adevarate doamne ale literelor romanesti, cu care am avut marele noroc sa fiu, la randul meu, bun prieten: Tita Chiper-Ivasiuc si Magdalena (Lena) Boiangiu. Sunt fericit ca am putut spune cat de mult le datorez acestor intelectuale veritabile, fiinte de mare delicatete si admirabila integritate. De la Tita si Lena am inteles ca la prietenie te raportezi ca la o stea polara existentiala.

Pentru mine, “Dilema” inseamna, in mare masura, amintirea celor care au fost Tita Chiper si Lena Boiangiu. Doua doamne in sensul cel mai pur si nobil al cuvantului: self-effacing, delicate, dar ferme in opinii, intotdeauna deschise spre dialog, refuzand sa dea verdicte irevocabile si sa judece inchizitorial, chiar si atunci cand multe lucruri li se pareau ciudate ori chiar mai rau. Pe Tita am cunoscut-o la 2 Mai, in 1973, gratie Marianei Ioan cu care eram coleg la sociologie si bun prieten. Era acolo impreuna cu Roxana Pana, pe atunci Gabrea. Am devenit prieteni din prima clipa. M-a invitat acasa, m-a prezentat sotului ei, romancierul Alexandru Ivasiuc, pentru care nutream un fel de cult. Din acel moment am inceput sa practic un ritual care avea sa dureze pana la plecarea mea din tara, in 1981. In fiecare sambata seara mergeam la Tita si Alec, apoi, dupa cutremurul din 1977, doar la Tita, pe strada Pictor Iscovescu 44, ne uitam la televizor, conversam liber despre politica, muzica, literatura. Imprumutam carti de la ei, ascultam infrigurat povestirile ei despre Scoala de Literatura si despre Bicaz, despre Petre Iosif si Leonte Rautu, despre Labis si altii din generatia lor, ca si pe cele ale lui despre Facultate