Rugbist de excepţie, Paul Ciobănel a lăsat cariera remarcabilă, pentru o lecţie de viaţă pe măsură Sursa: RĂZVAN PETRESCU
Viaţa fostului rugbist Paul Ciobănel, 74 de ani, pare desprinsă dintrun roman. La vârsta de 3 ani şi-a pierdut tatăl. Aceasta avea să fie prima lovitură cumplită a vieţii. Pentru a susţine financiar familia cu trei copii, mama s-a angajat muncitoare necalificată la Apaca. Era în 1942, în vreme de război. La Academia Militară a intrat din prima pentru că îi plăcea cartea. Aici a învăţat rugby, sport despre care spune că seamănă cel mai mult cu viaţa: „Este o luptă cinstită, corectă, te învaţă să-ţi respecţi coechipierii şi adversarii”.
Fără piciorul stâng la 39 de ani
În 1960 a ajuns la naţională. „Am făcut un turneu în Franţa cu echipa. Fac parte dintre cei care au învins Franţa de trei ori”, adaugă cu mândrie. Era o vreme când echipa de rugby a României lupta de la egal la egal cu marile puteri europene, rezultatele obţinute de „stejari” făcând să se vorbească despre acceptarea ţării noastre în Turneul celor 5 naţiuni.
Când francezii au văzut cum joacă, l-au invitat la ei. Îi ofereau un post de inginer şi posibilitatea de a juca rugby. „Mi s-a permis să plec şi am stat patru ani, între 1970 şi 1974. Pe atunci nu se auzise zornăitul banilor în rugby, eram toţi amatori”. Ziua lucra la Fabrica de motoare electrice Leroy Sommer din Angoulem ca inginer, iar după program juca rugby.
A doua lovitură crâncenă a primit-o la 39 de ani când o simplă fractură la piciorul stâng s-a dovedit a fi un cancer osos. Colegii francezi l-au chemat la Paris ca să-l trateze. Singura soluţie a fost amputarea. Spirit tenace, Ciobănel nu s-a dat bătut.
S-a întors în ţară cu o proteză la piciorul stâng şi la volanul unui Renault 16 automat, cadou de la francezi. Ajutorul primit de la aceştia l-a făcut să se gândească la sprijinul pe care l-ar
