Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dilema coplăţii în spitale: 10 lei, pe ziua de internare sau o dată, la externare? Autorităţile nu au încă un răspuns

Publicat in Adevarul, marți 29 ianuarie 2013 ·

Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, a explicat marţi că sistemul de coplată va fi aplicat doar la externarea pacienţilor şi că nu va depăşi suma de 10 lei. Victor Ponta a confirmat informaţia, precizând însă că ministrul Sănătăţii urmează să elaboreze până în luna martie procedura în care se va stabili dacă cei 10 lei se vor achita pe ziua de internare sau o singură dată, la externare.

„Coplata am reusit să negociem în discuţiile cu FMI să nu se aplice la toate serviciile medicale, ci numai la serviciile spitaliceşti pe caz extern cu excepţia medicinii de urgenţă. La externare o singura dată, nu pe zi, nu pe săptămână, o singură dată la ieşirea din spital, valoarea ei va fi de până la 10 lei. Nu s-a hotarat dacă o vom face diferenţiată, pe diferite specialităţi. Avem discuţii. Ea va face parte din contractul cadru“, a mai precizat ministrul Nicolăescu.

La rândul său, premierul Ponta a confirmat că în discuţiile purtate cu FMI pe această temă, s-a bătut în cuie ca nivelul maxim al coplăţii să fie de 10 lei, precizând însă că reprezentanţii Ministrului Sănătăţii urmează să elaboreze până în luna martie procedura în care se va stabili dacă cei 10 lei se vor achita pe ziua de internare sau doar o dată, la externare.

„Eu un singur lucru am vrut să mă asigur şi asta am discutat cu cei de la FMI, că valoarea coplăţii în primul rând nu priveşte consultaţiile, nu priveşte medicii de familie, nu priveşte tot ceea ce e în afara internării şi în al doilea rând că nu va depăşi o sumă de 10 lei. Sigur, pentru cei care nu au resurse financiare contează, dar de principiu nu e o sumă imposibil de suportat“, a spus Ponta.

Premierul a declarat luni, după întâlnirea cu Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, că Guvernul va introduce coplata de la 1 martie, o dată cu pachetul de baza, iar măsura va viza doar internările.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 11 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

ATAC armat în Arkansas, SUA! Trei persoane au fost ucise, alte 10 sunt rănite

Gandul acum 52 minute
Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unui schimb de focuri la un magazin alimentar din statul american Arkansas, transmite presa din SUA. Poliția anunță că suspectul principal a fost împușcat de forțele de ordine, dar viaț

Cod roşu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în judeţe din sudul ţării, inclusiv în Capitală

Mediafax acum 35 minute
ULTIMELE ȘTIRI Apple amână lansarea funcțiilor A.I. în Europa, din cauza regulilor UE. Restul lumii va beneficia de upgrade în cursul anului 2024 Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avio

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum 45 minute
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°