Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii vorbesc la Muzeul Judeţean

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 29 ianuarie 2013 ·

La Muzeul Judeţean Satu Mare va avea loc azi, începând cu ora 13.00, deschiderea expoziţiei “Banii vorbesc”. Colecţia notafilului sătmărean Sorin Epuran conţine peste 1000 de bancnote emise de 112 ţări de pe mapamond. În această expoziţie se află doar jumătate dintre ele, aproape 600 de exemplare. “Am considerat că poate să fie interesant pentru public şi am încercat etalarea acestora pe câteva tematici ţinând cont în primul rând de criteriul geografic. În grupul bancnotelor din ţările europene pot fi admirate cele vechi şi noi emise de diverse autorităţi din România. Acestea sunt expuse în două vitrine. Alte vitrine conţin banii ţărilor din vestul european dar şi pe cele ale ţărilor din fostul lagăr socialist. Banii Rusiei ţariste şi sovietice îşi au vitrina lor. La fel şi cei ai imperiului austro-ungar. Urmează expoziţia bancnotelor de pe continentele american, african şi asiatic. O vitrină este destinată banilor emişi de ocupanţi în zonele de ocupaţie armată, iar alta expune bancnote emise de celebri dictatori din toată lumea. Credem că iniţierea în notafilie poate să aibă un rol educativ excepţional. Veţi vedea că bancnotele au rolul de a incita pentru că ele te obligă la o călătorie imaginară în geografia şi istoria universală. Ele îţi dezvăluie imagini reprezentative, unele mai elaborate şi mai spectaculoase decât cele oferite de mărcile poştale, imagini ale personalităţilor şi imaginile unor obiective excepţionale”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Judeţean Satu Mare.

Sorin Epuran colecţionează bancnote din 1990. Aceşti bani au, pe lângă valoarea lor de piaţă, o valoare simbolică, valoare care este mult, mult mai bine scoasă în evidenţă atunci când sunt expuşi în cadrul unei expoziţii atât de cuprinzătoare.

La Muzeul Judeţean Satu Mare va avea loc azi, începând cu ora 13.00, deschiderea expoziţiei “Banii vorbesc”. Col

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 40 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 48 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 6 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 3 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°