Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A derapat cu mașina și a ajuns într-un copac de pe marginea drumului

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 29 ianuarie 2013 ·

Accidentul s-a petrecut pe Șoseaua Mangaliei, în apropierea unui centru comercial. Polițiștii de la Rutieră spun că impactul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă. AG. ȘEF. PP. DANIEL OLTEANU, a declarat că “șoferul circula dinspre Șoseaua Mangaliei dinspre centru spre Eforie, și datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum a frânat, a intrat în derapaj, a intrat pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. Din fericire, din accident au rezultat numai pagube materiale. A fost testat conducătorul auto, nu se afla sub influența alcoolului. ” Tânărul șofer în vârstă de 27 de ani, se întorcea de la cumpărături împreună cu familia sa atunci când s-a produs accidentul. Șoferul a declarat că “veneam de la cumpărături, am derapat, nu am mai putut să o redresez. Nu am pățit nimic, mă doare puțin capul.” Medicii de la SMURD spun că, după producerea impactului, bărbatul și-a pierdut cunoștința, însă au reușit să îl stabilizeze la scurt timp și că se află în afara oricărui pericol. Cât despre autoturism, acesta a fost urnit cu ajutorul unui echipaj de la Tractare. Accidentul s-a petrecut pe Șoseaua Mangaliei, în apropierea unui centru comercial. Polițiștii de la Rutieră spun că impactul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă. AG. ȘEF. PP. DANIEL OLTEANU, a declarat că “șoferul circula dinspre Șoseaua Mangaliei dinspre centru spre Eforie, și datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum a frânat, a intrat în derapaj, a intrat pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. Din fericire, din accident au rezultat numai pagube materiale. A fost testat conducătorul auto, nu se afla sub influența alcoolului. ” Tânărul șofer în vârstă de 27 de ani, se întorcea de la cumpărături împreună cu

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024: România - Ucraina. Cum arată primul 11 al Tricolorilor la debutul în Germania

Wall-Street.ro acum 26 minute
România debutează azi la Campionatul European de Fotbal - Euro 2024 - din Germania, împotriva naționalei Ucrainei, meci ce are loc de la ora 16:00, ora României, iar selecționerii celor două naționale au anunțat formulele de start. Meciul are loc pe

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Ministerul Finanţelor lansează marţi o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor lansează marţi, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie. A treia ediţie a programului de titluri de stat va conţine şi emisiunile uzuale.

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 3 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 5 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

15 morţi şi zeci de răniţi, după ciocnirea a doua trenuri în India. Un vagon a rămas în poziţie aproape verticală, fiind proiectat peste celălalt tren - VIDEO, FOTO

News.ro acum 33 minute
Un tren de marfă s-a izbit luni de un tren de pasageri care staţiona, în statul indian Bengalul de Vest, cel puţin 15 persoane pierzându-şi viaţa, iar câteva zeci fiind rănite, a anunţat poliţia, un accident pe care autorităţile feroviare l-au pus p

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°