Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegiul Medicilor, "stupefiat" de declaraţia şefului misiunii FMI privind cuantumul coplăţii în spitale

Publicat in Capital, marți 29 ianuarie 2013 ·

Colegiul Medicilor din România (CMR) se declară 'stupefiat' de afirmaţia lui Erik de Vrijer, şeful Fondului Monetar Internaţional în România, privind propunerea ca pacienţii să plătească un cuantum de 10 lei pe zi reprezentând coplata pe perioada internării.

"Erik de Vrijer nu are nici un fel de expertiză în ceea ce priveşte funcţionarea sistemelor de sănătate şi denotă o concepţie potrivit căreia o ţară este formată din cifre, şi nu din oameni. În condiţiile în care o asemenea propunere ar fi acceptată de către Guvernul României, peste 80% din cetăţenii României nu vor putea să aibă acces la servicii spitaliceşti sau acest acces va fi însoţit de eforturi supraomeneşti. De exemplu, un salariat cu salariu de 800 lei, pentru o spitalizare de scurtă durată, va trebui să pună la dispoziţie o sumă considerabilă din venitul său", se arată într-un comunicat al CMR remis marţi AGERPRES.

Colegiul Medicilor din România apreciază că o asemenea abordare este "neconstituţională şi inumană" şi îşi exprimă speranţa că astfel de măsuri "aberante" nu vor fi acceptate.

Cuantumul modic al coplăţii în sănătate ar putea însuma 10 lei pe zi, o valoare redusă putând însemna eşecul în implementarea acestei măsuri, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România.

"FMI nu este expert în sănătate. Dar introducerea sistemului de coplată este o idee bună, pentru schimbarea tipului furnizorului de servicii, că vorbim de spitale, policlinici, dispensare. Sistemul de sănătate este scump iar consumatorii, pacienţii trebuie să aibă alternative. Nu am intrat în detalii referitoare la coplata de 10 lei, dacă este pentru o perioadă de o zi sau pentru perioada internării. Eu cred că este pe zi, cel puţin aşa am înţeles. Dacă o coplată este foarte mică, măsura introdusă va eşua", a afirmat Erik de Vrijer.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum 58 minute
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

Armata ucraineană afirmă că trupele Rusiei au fost îndepărtate dintr-o parte a unui oraş-cheie din est

News.ro acum 2 ore
Armata ucraineană a afirmat că forţele sale au obligat trupele ruse să se retragă dintr-un district al oraşului Ceasiv Iar, de pe frontul de est al războiului, văzut ca următoarea ţintă a Moscovei în avansul său lent în zonă, scrie Reuters. Însă o r

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Trump ar fi câștigat în fața lui Biden la dezbaterea televizată. Democrații se întreabă dacă ar trebui să fie înlocuit candidatul lor SONDAJ

Ziare.com acum 34 minute
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi, 27 iunie, dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 7 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 10 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Vremea

București
acum

23°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°