Mesajul a fost trimis. Multumesc!

subREAL vaut bien une messe

Publicat in Revista22, marți 29 ianuarie 2013 ·

În contextul polemicii iscate în paginile revistei 22 (şi nu numai) de expoziţia subREAL Retrospect de la MNAC, publicăm în continuare un text primit la redacţie din partea lui Dan Mihălţianu, cofondator al subREAL.

Nonacţiunea, (ne)întâmplată cu ocazia des­chiderii expoziţiei subREAL Retrospect la MNAC Bucureşti, pe 31 mai 2012, intitulată Performing Absence, marca absenţa ma­nifestă a lui Dan Mihălţianu de la vernisaj, în timp ce duo-artistic Călin Dan & Iosif Ki­rály performa ritualul de înmormântare a ceea ce s-a numit din 1990 subREAL, ce­remonie oficiată de o echipă de preoţi în prezenţa unui eşantion important al sce­nei artistice româneşti.

Intrarea în Spaţiul Sacru pune în discuţie multiple referiri la practici artistice ro­mâ­neşti bine cunoscute, precum şi inter­na­ţionale, de o factură radical opusă – cazul Pussy Riot era deja pe rol. Toate acestea se pare că nu au trezit încă nedumeriri.

Subrealism

Numele subREAL este actul fondator şi em­blematic ce conţine, în cele două par­ticule plasate sub şi supra, întreaga filo­so­fie şi putere de penetrare a grupului. El a avut un impact puternic şi imediat, local şi internaţional, marcând anul 0 al Noii Ar­te Româneşti.

Semnificaţia lui conţine eventual doar o re­ferire ironică la surréalism, prin modul de formare a termenului; în fapt, el are o conotaţie cu totul opusă, legată de Sub­culture, Underground, Alternativ, Con­tra­culture: Subrealism.

Primele acţiuni subREAL reflectau aceste con­cepte.

Never-ending Transition

Înfiinţat după decembrie ‘89 în Bucureşti de Călin Dan şi Dan Mihălţianu, ca o con­tinuare a unor discuţii, planuri şi acţiuni iniţiate în ultimii anii ai socialismului şi lărgit prin includerea lui Iosif Király un an mai târziu, subREAL a luat prin sur­prindere scena artistică, nedezmeticită în­că din şocul evenimentelor recente,

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum o ora
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii joacă ultimul meci înainte de Euro 2024, cu Liechtenstein. Scorul este 0-0, după mai mult de o oră de joc

News.ro acum 29 minute
Naţionala României întâlneşte selecţionata din Liechtenstein, pe stadionul Steaua, în ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. La confruntarea de vineri, Ianis Hagi poartă în premieră banderola de căpitan al tric

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 3 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum o ora
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum o ora
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Putin nu exclude eventuale modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei

News.ro acum o ora
Doctrina nucleară a Rusiei este un instrument viu, care poate fi modificat dacă este necesar, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin care a luat cuvântul la o sesiune plenară a Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (SPIEF). "

Alcaraz este primul finalist de la Roland Garros. A trecut de Sinner într-un meci de poveste VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Carlos Alcaraz a devenit primul finalist de la Roland Garros, după o semifinală tensionată, în cinci seturi, împotriva lui Jannik Sinner. Scorul final a fost 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 în favoarea ibericului.

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum 4 ore
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Vremea

București
acum

27°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

24°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°