M-a speriat vocea lui baritonală, atunci când i-am auzit-o prima dată. Eram cu aia mică într-un magazin, iar din spatele meu am auzit: Tu trebuie să fii frumoasa de care s-a-ndrăgostit Liuba, iar tu sigur eşti mă-sa. M-am întors şi-am văzut un bărbat foarte, foarte înalt şi suplu, cu un chip mobil care mi-a spus că omul ăsta e mai mereu pus pe glume şi cu o căldură imposibil de pus în cuvinte în toată mişcarea corpului. Un om extrem tânăr, deşi trecuse binişor de cincizeci de ani. Sunt Aurel, soţul Liubei, mi-a spus, ce te sperii aşa? E drept, că, vorbindu-mi el din spate, tresărisem a surpriză, plus că avea un ton foarte familiar, iar eu îl vedeam totuşi pentru prima dată.

Fata mea îşi petrecea foarte mult timp din zi cu soţia lui, o femeie care, pentru mine, n-are seamăn. E singura femeie din lume pe care o iubesc şi de care mă tem. Mi-a crescut copila ani mulţi şi buni şi mi-am lăsat cu cea mai mare încredere, ca-n părinţii mei, fata în mâinile ei. Mai bine nu avea cum să-i fie decât cu Liuba. De la ea şi cu ea a învăţat o mulţime de lucruri frumoase, ea o ducea în parcuri, la muzee, la grădina botanică, îi explica răbdătoare şi, dacă era nevoie, copila avea doi ani şi jumătate când s-au cunoscut, de zeci ori poate de sute de ori de ce lucrurile se fac într-un anume fel, iară nu într-altul. Nici n-am cum să spun câte a făcut Liuba pentru fata mea, că n-aş avea cum cuprinde totul. Iar mie-mi spunea totul verde-n faţă şi aşa face şi acum. Ea nici nu ştie altfel şi mult o mai admir eu pentru asta.

Ceea ce însă a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri din viaţa noastră e faptul că asta mică şi-a găsit în casa Liubei o altă casă şi-n familia ei o altă familie. Aurel a decretat dintru-nceput că fata mea e fata lor, chiar dacă ei mai au una, mult mai mare, o fată minunată, modelul absolut pentru micuţa mea. Şi, ceea ce i-a plăcut copilei mele poate cel