Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Michel Barnier avertizează în legătură cu efectele reformării sistemului bancar din UE

Publicat in Capital, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Comisarul european pentru piaţă internă şi servicii, Michel Barnier, şi-a exprimat îngrijorarea privind efectele reformării băncilor europene, conform unui interviu apărut în Financial Times (FT), citat de Reuters.

Conform propunerilor prezentate de grupul condus de Erkki Liikanen, guvernatorul Băncii Centrale a Finlandei, instituţiile de creditare din UE vor fi forţate să separe activităţile de tranzacţionare de cele de retail şi să respecte reguli suplimentare privind bonusurile. De asemenea, s-a cerut înăsprirea reglementărilor Basel III privind capitalul instituţiilor de creditare.

Michel Barnier consideră că activităţile de retail, în cadrul cărora băncile stabilesc preţurile la care vând sau cumpără titluri de valoare, sunt cruciale pentru economie. Declaraţiile oficialului UE par să întărească criticile la adresa grupului condus de Erkki Liikanen.

Bănci ca BNP Paribas şi Deutsche Bank sunt împotriva propunerilor de separare a activităţilor de tranzacţionare de cele de retail, argumentând că modelul de 'bancă universală' ajută clienţii şi sprijină creşterea economiei.

”Nu vreau să penalizăm activitatea băncilor când ele lucrează în beneficiul economiei şi industriei. Cu siguranţă, o parte din activitatea băncilor o reprezintă sprijinirea industriei şi economiei, susţine comisarul european pentru piaţă internă şi servicii.

Acesta a adăugat că oficialii europeni lucrează la un studiu care va evalua precis efectele implementării măsurilor de reformare a sistemului bancar din UE. Luni, Banca Centrală Europeană (BCE) a apreciat că impactul noilor reglementări bancare în Uniunea Europeană ar putea fi diferit de la o ţară la alta şi consideră că este vitală evaluarea efectelor acestor reglementări.

Propunerile grupului condus de Erkki Liikanen, guvernatorul Băncii Centrale a Finlandei, 'ar putea avea un impact semnificativ difer

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum o ora
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

Armata ucraineană afirmă că trupele Rusiei au fost îndepărtate dintr-o parte a unui oraş-cheie din est

News.ro acum 2 ore
Armata ucraineană a afirmat că forţele sale au obligat trupele ruse să se retragă dintr-un district al oraşului Ceasiv Iar, de pe frontul de est al războiului, văzut ca următoarea ţintă a Moscovei în avansul său lent în zonă, scrie Reuters. Însă o r

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 28 minute
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Trump ar fi câștigat în fața lui Biden la dezbaterea televizată. Democrații se întreabă dacă ar trebui să fie înlocuit candidatul lor SONDAJ

Ziare.com acum 36 minute
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi, 27 iunie, dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 7 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 10 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Vremea

București
acum

23°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°