Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corina Cretu - Raportul MCV contine cliseele fostei puteri si risca sa fie folosit impotriva intereselor Romaniei

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Europarlamentarul Corina Cretu, Vicepresedintele Grupului Socialist din Parlamentul European, a criticat atacurile impotriva libertatii presei din Raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare pe Justitie. "Este o veste proastă și încă o contribuție la deficitul de democrație reclamat tot mai insistent de cetățenii europeni", a declarat Corina Cretu. Europarlamentarul PSD considera ca Raportul "contine clișeele pe care fosta putere le repetă cu obstinație de ani de zile. Nu uită nimeni cererile de la Comisia Europeană privitoare la prezentarea stadiului și conținutului dosarelor care îi priveau doar pe anumiți politicieni, invariabil de la PSD sau PNL. Asta, în timp ce se criticau presupusele ingerințe ale politicului în actul de justiție din România", a precizat Corina Cretu. In opinia vicepresedintelui social-democrat, fosta putere a admis ca MCV să fie folosit împotriva intereselor României, cum e cazul aderării la Spațiul Schengen, pentru a utiliza o parte a Justițieiîn eliminarea adversarilor politici. Corina Cretu a subliniat ca "din păcate, din motive care țin în primul rând de modul în care se face politică în România, în perioada guvernării portocalii MCV a devenit un instrument al luptei politice împotriva USL". Europarlamentarul PSD a reprosat transformarea Mecanismului dintr-unul de Cooperare într-unul de control al deciziilor care se iau la București de instituții democratic alese, fapt remarcat si de Ambasadorul Republicii Franceze la București, care a exprimat necesitatea revenirii la scopul inițial al mecanismului, acela de cooperare în domeniul Justiției. "Ceea ce surprinde extrem de neplăcut în actualul Raport este atacul celor care l-au întocmit la adresa presei românești. Este inimaginabil așa ceva într-o democrație. Procurori, judecători, membri ai CSM sau CCR sunt persoane publice, plătite

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 11 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum 38 minute
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum 25 minute
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Scandal în BOR. Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Victimele, elevi ai Seminarului Teologic

Adevarul acum o ora
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Acesta a fost pus sub acuzare în urma dezvăluirilor făcute de jurnaliștii Diana Oncioiu și Ovidiu Vanghele, relatează HotNews.

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum 49 minute
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

O statuie a lui Abraham Lincoln se topeşte, la Washington, din cauza căldurii

News.ro acum o ora
O sculptură în ceară a lui Abraham Lincoln realizată de către Sandy Williams IV s-a topit parţial din cauza căldurii puternice de la Washington. Această sculptură de aproape doi metri înălţime, care cântăreşte un pic peste o tonă, este o copie a sta

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

21°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°