Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci clasări pe podium pentru atleţii orădeni la campionatul naţional de sală

Publicat in Bihoreanul, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Etapa a II-a a Campionatului Naţional de atletism în sală, de la Bucureşti, a adus câteva rezultate bune pentru sportivii orădeni.

Principala performanţă a obţinut-o Cornelia Deiac (foto), de la CSM Oradea, care, după o evoluţie mai slabă în prima rundă, s-a impus de această dată în proba de săritură în lungime, cu un rezultat foarte bun pentru un debut de sezon, 6,60 metri.

Rezultatul atletei pregătite de profesorul Virgil Preda este cu atât mai remarcabil cu cât de data aceasta a sărit cu 23 de centimetri mai mult decât la concursul din prima etapă. Cornelia Deiac le-a devansat pe Florentina Marincu, de la Cetate Deva, care a sărit 6,44 m, şi pe Cristina Sandu, de la Farul Constanţa, cu 6,37 m.

Un alt rezultat bun l-a obţinut şi sportiva clubului Crişul Dorina Korozsi, în cadrul probei de 800 de metri, unde s-a clasat a doua, la doar o sutime de secundă de câştigătoare, Florentina Pierdevară, de la CSU Craiova. Dorina Korozsi şi-a îmbunătăţit însă recordul personal (2.07, 64), după ce şi la prima etapă, când a ocupat locul I, a realizat acelaşi lucru. Atleta clubului Crişul a mai concurat şi în proba de 400 de metri, unde s-a clasat pe poziţia a IV-a.

"Ne bucurăm de aceste rezultate ale ei. Este o surpriză plăcută pentru că Dorina înregistrează asemenea rezultate în debutul sezonului. Se pare că a luat lucrurile în serios. Faptul că a făcut record personal atât la 400, cât şi la 800 de metri ne dă speranţe în perspectiva Campionatului Naţional de peste două săptămâni", a declarat Ionel Bungău, directorul clubului Crişul, despre evoluţiile Dorinei Korozsi.

La întrecerile etapei secunde ale CN de sală de la Bucureşti, alţi trei atleţi orădeni au reuşit să urce pe podium, dar pe locul III. Ligia Grozav, de la CSM Oradea, a înregistrat rezultatul 1,80 metri la săritura în înălţime, iar la triplusalt Halai Erika, tot de la CSM Oradea, a obţi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 50 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 52 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°