Premierul britanic David Cameron şi-a anunţat intenţia de a organiza, până la finalul anului 2017, un referendum pentru a decide dacă Regatul rămâne sau nu în Uniunea Europeană. Predecesorul lui, Tony Blair, a explicat, în cadrul unui interviu acordat publicaţiei germane „Der Spiegel“, care sunt riscurile unei astfel de acţiuni.
Toată lumea pare a fi nemulţumită de Europa : germani, italieni, spanioli, toţi se vor plânge, dar „aşa se întâmplă şi în viaţă. Asta nu înseamnă că trebuie să întoarcem spatele tuturor lucrurilor care nu ne convin“, crede el.
O ţară medie cu un rol major
Populaţia Chinei este de trei ori mai mare decât cea a Uniunii Europene şi va avea cea mai puternică economie. Dacă Marea Britanie doreşte să aibă o mai mare influenţă, atunci are nevoie de Europa. Acum nu mai este vorba despre pace, ci despre cine are mai multă putere. Nu spun că vom începe să ne luptăm între noi dacă nu mai avem Europa de partea noastră, dar vom fi mult mai slabi, mai lipsiţi de influenţă, a adăugat Blair.
„Ce am înţeles de la Europa este că nu ne mai putem descurca pe cont propriu. Pur şi simplu nu suntem suficient de mari, dar nici Germania nu este. Indonezia, care în timp va deveni o ţară foarte puternică, este de cel puţin trei ori mai mare decât Germania. Europa ne oferă posibilitatea nouă, o ţară de mărime medie, să jucăm rolul unei ţări mari“, se mai arată în interviul pe care Tony Blair l-a oferit pentru publicaţia germană.
Reforme şi adaptarea la schimbări
Singurul aspect în privinţa căruia Blair îl aprobă pe David Cameron este necesitatea unei reforme, a unei schimbări în Europa şi îi reproşează intenţia de a pune în joc problema existenţei Marii Britanii în UE. Fostul prim-ministru crede că ieşirea ţării din Uniune ar dăuna Marii Britanii şi că, de fapt, britanicii ar trebui să joace un rol important în conturarea unei